Want to make creations as awesome as this one?

RED CLASA a V-a

Transcript

Prietenia lui Dumnezeu cu Noe

Conținutul învățării

Expert RED: Carmen Oprea

Disciplina: Religie Cultul OrtodoxClasa: a V -a

- povestirea unor fapte săvârşite de persoane biblice, cu relevanță pentru valori precum: iubirea față de Dumnezeu şi față de semeni, ataşamentul, iertarea, prietenia, respectul, ajutorul

Prietenia lui Dumnezeu cu Noe

Exprimarea unor aprecieri personale privind semnificația morală a comportamentului persoanelor din textele studiate

Conținutul învățării

Activitatea de învățare vizată

Competența specifică

2.1.

Resursă educațională deschisă pentru clasa a V-a

Bine v-am găsit dragi elevi!Astăzi o să vorbim despre drepții Vechiului Testament, printre care se numără și Noe. Prietenia lui Dumnezeu cu Noe!

Iată câteva întrebări la care vor găsi împreună răspuns

Cine a fost Noe? De ce a fost ocrotit de Dumnezeu? Ce legământ a încheiat Dumnezeu cu el?

Era om drept și neprihănit între oamenii timpului său, plin de credință și de bunătate.

Noe a fost descendent din neamul lui Set, cel de-al treilea fiu al lui Adam și Eva.

Haideți să cunoaștem pe Noe!

Noe, ca strămoș al Mântuitorului Iisus Hristos, este printre primii drepți care a primit numele de patriarh al Vechiului Testament.

Noe, ca strămoș al Mântuitorului Iisus Hristos, este printre primii drepți care a primit numele de patriarh al Vechiului Testament.

Haideți să cunoaștem pe Noe!

De asemenea, l-a povățuit să ia pe corabie câte o pereche din toate viețuitoarele de pe pământ și hrana necesară de-a lungul celor 40 de zile de ploaie.

Însuși Domnul l-a învățat pe Noe să construiască o corabie, în care să urce împreună cu soția sa și cu familiile celor trei fii, Sem, Ham și Iafet.

Pentru că era un om drept a aflat har și ocrotire de la Dumnezeu, care l-a salvat de la potopul abătut atunci asupra lumii.

De ce a fost ocrotit de Dumnezeu?

+ info

Noe a fost prieten al lui Dumnezeu, L-a iubit și a împlinit voia Sa.

Ca semn al legământului Său cu Noe, Dumnezeu a lăsat curcubeul, a cărui apariție vestește mereu încetarea ploii și respectarea făgăduinței divine potrivit căreia pământul va fi ferit de apele altui potop.

După retragerea apelor, Noe a coborât din corabie și a adus jertfă de mulțumire lui Dumnezeu.

Ce legământ a încheiat Dumnezeu cu el?

Noe a fost prieten al lui Dumnezeu, L-a iubit și a împlinit voia Sa.

El a fost atât conducător al poporului ales, cât și persoană prin care Dumnezeu S-a descoperit lumii.

Noe, ca strămoș al Mântuitorului Iisus Hristos, este printre primii drepți care a primit numele de patriarh al Vechiului Testament.

Noe, prietenul lui Dumnezeu

rezolvă

urmărește

Ne jucăm și învățăm

Esti pregatit?

Start

Test

Prietenia lui Dumnezeu cu Noe

Fals

Adevărat

1/6

Stabilește valoarea de adevăr a enunțului de mai jos:a. La sfârșitul potopului, Noe a adus jertfă de mulțumire lui Dumnezeu.

Cotinua

Raspuns corect

Ești un elev atent!.

Fals

Adevărat

2/6

Stabilește valoarea de adevăr a enunțului de mai jos:b. Dumnezeu s-a arătat lui Noe la stejarul din Mamvri și i-a vestit că va avea un fiu.

Cotinua

Raspuns corect

Ești un elev atent!.

Fals

Adevărat

3/6

Stabilește valoarea de adevăr a enunțului de mai jos:c. Noe este printre primii drepți care a primit numele de patriarh al Vechiului Testament.

Cotinua

Raspuns corect

Ești un elev atent!.

Fals

Adevărat

4/6

Stabilește valoarea de adevăr a enunțului de mai jos:d. Noe este descendent din neamul lui Abel, cel de-al doilea fiu al lui Adam și Eva.

Gresit

Încearca din nou

Cotinua

Raspuns corect

Ești un elev atent!.

Fals

Adevărat

5/6

Stabilește valoarea de adevăr a enunțului de mai jos:e. Domnul a încheiat legământ cu Noe, făgăduind să ferească pământul de apele altui potop.

Cotinua

Raspuns corect

Ești un elev atent!.

Fals

Adevărat

6/6

Stabilește valoarea de adevăr a enunțului de mai jos:f. Ca semn al legământului Său cu Noe, Dumnezeu a lăsat curcubeul.

Cotinua

Raspuns corect

Ești un elev atent!.

Continua

Felicitari

https://cdn.knd.ro/media/521/2861/1671/20188531/1/rugaciune-sfantul-daniel--crop-1639477396.jpg?width=1200&height=630

11

10

https://doxologia.ro/sites/default/files/articol/2017/12/prorocul_daniel_hram_seminar_nt_2015_foto_oana_nechifor_11.jpg

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/wp-content/uploads/2013/07/Sfantul-Ilie-si-regele-Ahab-inchiderea-cerului-e1374315521636-805x1024.jpg

56

https://doxologia.ro/sites/default/files/imagine/2014/12/sfintii_trei_tineri9.jpg

https://ziarullumina.ro/thumbs/landscape_big/2020/08/18/prorocii-ingeri-care-transmit-voia-lui-dumnezeu-151020.jpg

https://doxologia.ro/sites/default/files/styles/autor/public/imagine/2018/11/sf_prooroc_daniil_03.png?itok=LWV5ajbK

https://doxologia.ro/sites/default/files/styles/media-articol-colorbox/public/articol/2018/07/sf-ilie_0.png?itok=eEMLBK04

https://doxologia.ro/sites/default/files/styles/autor/public/imagine/2019/06/1-sf_si_slavitul_prooroc_ilie_tesviteanul.png?itok=fZIl1DO5

https://doxologia.ro/sites/default/files/articol/2017/07/sfantul_ilie_0.jpg

https://manuale.edu.ro/manuale/Clasa%20a%20V-a/Religie%20Cultul%20Ortodox/Corint/A529.pdf

https://manuale.edu.ro/manuale/Clasa%20a%20V-a/Religie%20Cultul%20Ortodox/Akademos%20Art/A528.pdf

Webografia imaginilor

Felicitări!

Lectie învatata!

Resurse educaționale deschise