Mihai Eminescu

Școala Gimnazială Nr. 10 Botoșani

Realizat de: Aparaschivei Maria și Gheațău Ema-Alexandra

Mihai Eminescu

Biblioteca Naţională de Poezie a fost inaugurată la 15 ianuarie 2000. Colecţiile sale de documente se adresează atât cititorilor obişnuiţi, cât şi cercetătorilor operei si biografiei eminesciene, oferindu-le un substanţial material informativ. Fondul documentar include fotocopii a 32 din manuscrisele eminesciene, fotografii şi scrisori autografe ale poetului, Veronicăi Micle, ale lui Titu Maiorescu şi ale altor personalităţi culturale ale secolului al XIX-lea, ediţii rare din opera lui Mihai Eminescu - de la ediţia Maiorescu din 1883 şi până în prezent. Donat Ipoteştilor de către Laurenţiu Ulici, fondul de carte alcătuit din volumele poeţilor români postbelici îngăduie celor interesaţi studierea exhaustivă a poeziei române contemporane. Biblioteca se vrea depozitara întregului fond al poeziei române de la origini până în prezent, încât Centrul de Studii de la Ipoteşti să-şi lărgească aria de cercetare de la opera eminesciană la poezia românească în integralitatea ei.

* Operele eminesciene *

Scrisoarea IV Scrisoarea V Se bate miezul nopţii... Şi dacă... Şi dacă de cu ziuă... Singurătate Somnoroase păsărele Sonet I Sonet II Sonet III Speranţa Te duci... Trecut-au anii... Un luceafăr Venere şi Madonă Veneţia

Mănuşa Melancolie Misterele nopţii Mortua est! Nu mă înţelegi Noaptea... Nu voi mormânt bogat Numai poetul O, mamă... O, ramâi Odă (în metru antic) Pajul Cupidon... Pe aceeaşi ulicioară... Pe lângă plopii fără soţ... Peste vârfuri Poet Povestea codrului Povestea teiului Prin nopţi tăcute Revedere Rugăciunea unui dac S-a dus amorul... Sara pe deal Scrisoarea I Scrisoarea II Scrisoarea III

Doina Dorinţa Egipetul Epigonii Făt-Frumos din tei Fiind băiet păduri cutreieram Floare albastră Foaia veştedă Freamăt de codru Glossa Iar când voi fi pământ Iubind în taină... Împărat şi proletar Înger de pază Înger şi demon Junii corupţi Kamadeva La Bucovina La mijloc de codru... La moartea principelui Ştirbey La mormântul lui Aron Pumnul La steaua Lacul Lasă-ţi lumea... Luceafărul Mai am un singur dor

AdioAfară-i toamnăAmorul unei marmureAtât de fragedă...CălinCând amintirile...Când însuşi glasulCe e amorul?Ce te legeni?...Ce-ţi doresc eu ţie, dulce RomânieCopii eram noi amândoiCrăiasa din poveştiCriticilor meiCu mâine zilele-ţi adaogi...Cugetările sărmanului DionisDe câte ori, iubito...De ce în al meu sufletDe ce nu-mi viiDe-aş aveaDe-or trece anii...Departe sunt de tine...DespărţireDianaDin noaptea...Din străinătateDin valurile vremii...

~Listă cu toate poeziile lui Mihai Eminescu~

În 1866, pe când avea 16 ani, Mihai Eminescu a debutat în paginile revistei Familia. Prima poezie publicata a fost „De-aș avea”. 1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În 12/24 ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul. Elevii scot o broșură, Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști (Lăcrimioare… la mormântul prea-iubitului lor profesoriu), în care apare și poezia La mormântul lui Aron Pumnul semnată M. Eminoviciu, privatist. La 25 februarie/9 martie debutează în revista Familia, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia De-aș avea. Iosif Vulcan îl convinge să-și schimbe numele în Eminescu și mai târziu adoptat și de alți membri ai familiei sale. În același an îi mai apar în „Familia” alte cinci poezii. Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici) (n. 15 ianuarie 1850, Botoșani – d. 15 iunie 1889, București) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

Istoria poeziei

De-aș avea o porumbițăCu chip alb de copiliță, Copilița blindișoarăCa o zi de primavară, Câtu-ți ține ziulița I-aș cânta doina, doinita, I-aș cânta-o-ncetișor, Șoptind șoapte de amor.

De-aș avea o floricicăGingașă și tinerică, Ca și floarea crinului, Alb ca neaua sinului, Amalgam de-o roz-albie Și de una purpurie, Cântând vesel și ușor Șoptind șoapte de amor;

De-aș aveaDe-aș avea și eu o floare Mîndră, dulce, răpitoare Ca și florile din mai, Fiice dulce a unui plai, Plai râzând cu iarba verde, Ce se leagănă, se pierde, Unduind încetișor, Șoptind șoapte de amor

Poezii renumite

Poezia „Lacul” a fost publicată la 1 septembrie 1876 în revista „Convorbiri literare”. Ea aparține genului liric în care predomină exprimarea unor stări sau a unor sentimente ale eului liric.Tema poeziei este dorința arzătoare a îndrăgostitului de împlinire a iubirii ce rămâne doar un vis neîmplinit. Imaginea cadrului natural in care are loc întalnirea dintre cei doi îndragostiți este realizată prin epitetele cromatice „lacul albastru”, „nuferi galbeni”, care realizează imagini vizuale ce sugerează armonie, limpezime, claritate, seninătate, lacul fiind asemenea unei oglinzi in care urmează să se reflecte atât lumea exterioară, cât și cea interioară. Trăirile interioare ale îndragostitului sunt surprinse în diferite momente: al așteptării, al visului, si al trezirii la realitate. Imaginea vizuală din final „lacul cel albastru/Încărcat cu flori de nufăr” reia simetric, cu mici modificări, pe cea din prima strofă și nu mai are stralucirea si consistenta cromatică a celei dintâi, ea sugerând tristețea apăsătoare din sufletul îndrăgostitului.

Lacul codrilor albastru Nuferi galbeni îl încarcă, Tresărind în cercuri albe El cutremură o barcă. Si eu trec de-a lung de maluri, Parc-ascult și parc-aștept Ea din trestii sã răsară Si sã-mi cadă lin pe piept; Sã sărim în luntrea mică, Ingânați de glas de ape, Si sã scap din mână cârma Si lopețile sã-mi scape; Sã plutim cuprinși de farmec Sub lumina blândei lune – Vântu-n trestii lin foșnească, Undoioasa apă sune! Dar nu vine... Singuratic In zadar suspin și sufăr Lângă lacul cel albastru Incărcat cu flori de nufăr.

Lacul

La un semn deschisă-i calea şi s-apropie de cort Un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port. - Tu eşti Mircea? - Da-mpărate! - Am venit să mi te-nchini, De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini. - Orice gând ai, împărate, şi oricum vei fi sosit, Cât suntem încă pe pace, eu îţi zic: Bine-ai venit! Despre partea închinării însă, Doamne, să ne ierţi;Dar acu vei vrea cu oaste şi război ca să ne cerţi, Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale, Să ne dai un semn şi nouă de mila Măriei tale.. De-o fi una, de-o fi alta.. Ce e scris şi pentru noi, Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război. - Cum? Când lumea mi-e deschisă, a privi gândeşti că pot Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot?

Scrisoarea III(fragment)

Poetul Mihai Eminescu a fost al șaptelea copil al lui Gheorghe și al Ralucăi Eminovici. Mai târziu, numele său de familie a fost schimbat din Eminovici în Eminescu de către Iosif Vulcan, directorul revistei "Familia". Această revistă a fost prima care a publicat poeziile tânărului de 16 ani. Copilăria poetului a fost caracteristică unui copil crescut la țară, care se bucura de libertatea de a cutreiera nestingherit împrejurimile satului natal. Vara, își petrecea timpul în plimbări lungi în jurul satului Ipotești, străbătând dealurile, văile, luncile și pădurile. Uneori, lipsea zile întregi de acasă, spre îngrijorarea părinților săi: "Fiind băiet, păduri cutreieram/ Și mă culcam ades lângă izvor,/ Iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam/ S-ascult cum apa sună-ncetișor,/ Un freamăt lin trecea din ram în ram/ Și un miros venea adormitor,/ Astfel ades eu nopți întregi am mas, /Blând îngânat de al valurilor glas." ("Fiind băiet păduri cutreieram") Iarna, umbla pe la șezători, unde îi plăcea să asculte doine și balade, proverbe, basme, zicători, acestea reprezentând surse de inspirație pentru creațiile sale de mai târziu. Ecoul acestora poate fi regăsit în poezia "Trecut-au anii...". A fost mereu orientat către natură și preocupat de modificările pe care fiecare anotimp le aduce în natură:" Povestea codrului" , "Revedere" , "Freamăt de codru", "O, rămâi...".

Copilăria lui Mihai Eminescu

Deși a ajuns jurnalist printr-un concurs de împrejurări, Eminescu nu a practicat jurnalismul ca pe o meserie oarecare din care să-și câștige pur și simplu existența. Articolele pe care le scria au constituit o ocazie de a face cititorilor educație politică, așa cum își propusese. „Părerea mea individuală, în care nu oblig pe nimeni de-a crede, e că politica ce se face azi în România și dintr-o parte și dintr-alta e o politică necoaptă, căci pentru adevărata și deplina înțelegere a instituțiilor noastre de azi ne trebuie o generațiune ce-avem de-a o crește de-acu-nainte. Eu las lumea ca să meargă cum îi place dumisale – misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele țării e creșterea morală a generațiunii tinere și a generațiunii ce va veni. Nu caut adepți la ideea cea întâi, dar la cea de a doua sufletul meu ține ca la el însuși.” —G. Călinescu, Opera lui Mihai EminescuDe la începutul studenției sale Eminescu s-a preocupat să înțeleagă societatea românească și să caute soluții la problemele ei. Așa cum afirma într-o scrisoare către Maiorescu din 5 februarie 1874, în timpul studiilor sale filosofice el a fost interesat mai mult de filozofia dreptului, a statului și a istoriei, unde sistemul lui Schopenhauer „mi se părea prea puțin elaborat”. Mai mult chiar, credea că a găsit soluția acestor probleme, soluție care avea și utilitate practică. „Interesul practic pentru patria noastră ar consta, cred, în înlăturarea teoretică a oricărei îndreptățiri pentru importul necritic de instituții străine, care nu sunt altceva decât organizații specifice ale societății omenești în lupta pentru existență, care pot fi preluate în principiile lor generale, dar a căror cazuistică trebuie să rezulte în mod empiric din relațiile dintre popor și țară. Nu mă pot pronunța acum mai pe larg asupra acestui subiect, el mi-a ocupat însă cea mai mare parte din cugetarea proprie și din studii. ”—Eminescu, Opere, vol. XVI

Vocația de jurnalist

Activitatea jurnalistică a lui Mihai Eminescu s-a desfășurat, în principal, între anii 1877 și 1883, la cotidianul Timpul, organul oficial al Partidului Conservator, unde în 1880 și 1881 a fost redactor-șef. Ocazional a colaborat cu articole politice sau pe teme culturale și la alte reviste sau gazete ale epocii, în perioada 1870–1876 publicând în Albina, Familia lui Iosif Vulcan, Federațiunea și Convorbiri literare.

Mihai Eminescu debuta ca poet pe 25 februarie 1866, în revista „Familia“, cu poemul „De-aş avea“. Prima poezie semnată de Eminescu a fost primită cu entuziasm de către directorul revistei, Iosif Vulcan, care i-a şi schimbat numele din Eminovici în Eminescu. Eminescu, cel mai mare poet român, s-a născut pe 15 ianuarie 1850, la Ipoteşti, Ca al şaptelea copil al familiei Eminovici. În perioada 1860 – 1861 urmeazã cursurile Ober Gymnasyum din Cernăuţi, iar în 1867 este angajat ca sufleur în trupa de teatru a lui Mihail Pascaly. Se înscrie la Universitatea de Filosofie din Viena în 1869, iar între anii 1872-1874 este student la Berlin. În 1877 se stabileşte la Bucureşti, ca redactor la ziarul „Timpul“, unde desfăşoară o intensã activitate publicistică. Din 1883 începe o perioadă dramatică pe planul sănătăţii poetului, marcată de internări în spital, urmate de reveniri în viaţa publică şi de activitate literară, alternanţe ce se vor întîmpla pînă la prematura sa moarte. În cursul nopţii de 15 iunie 1889 se stinge, la sanatoriul doctorului Şuţu şi este înmormântat, cu două zile mai târziu, la cimitirul Bellu din Bucureşti. Poeziile sale cele mai cunoscute, care i-au adus faima şi titlul de cel mai mare poet român:Luceafărul, Mortua Est, Scrisoarea a III-a, Epigonii, Lacul, Singurătate, O mamă, Adio, Înger si demon, Melancolie, Dorinţa, Floare-albastră, Memento Mori, Strigoii, Odã (în metru antic), Mai am un singur dor, La steaua. În antologia „Mărturii despre Eminescu“, apărută la Editura Humanitas şi lansată la Târgul Gaudeamus 2013, Cătălin Cioabă a adunat laolaltă numeroase memorii ale contemporanilor lui Mihai Eminescu şi ale altor artişti ai vremii, memorii care creionează un portret umanizat al marelui poet român.

Începutul carierei sale

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti și Titu Maiorescu. Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Mihai Eminescu și asociația Junimea

Se pot extrage din Eminescu o sumedenie de citate care par a se potrivi de minune României actuale. Ofer eu însumi unul despre punctul cel mai fierbinte al zilelor noastre – Teleorman. Eminescu scria în 1881 în „Timpul”: „ Din Teleorman aflăm lucruri foarte curioase despre modul cum știu liberalii să practice regimul liberal și de disprețul cu care se tractează opiniunea publică și voturile prin cari se esprimă. Vestitul Chirițescu, mână dreaptă a dl-lui Simeon Mihălescu și a tovarășului său Varșavski, de la a doua venire a d-lui Mihălescu nu mai cunoaște nici o măsură; ca un adevărat cazac lovește în dreapta și în stânga pe toți câți nu sunt supuși devotați la ordinele sale, fără rușine de oameni și fără frică de D-zeu.” Jurnale Înainte de toate, iată câteva reflecții, rămase în manuscris, cu privire la presă și la calitățile ei: „Fiecare lucru poartă în sine însuși măsura sa. De aceea e o caracteristică a omului inteligent și de bună-credință că, formulând lucruri sau raporturi în scris sau vorbire, va cerca s-o facă în măsura dictată de firea lucrurilor, în scurt; espresia celor cugetate va fi adecuată cu materialul cugetat. Asta e specific uman. Pe când omul neinteligent face din sine însuși măsura lucrurilor și mestecă subiectul său în cele ce sunt și se-ntâmplă, cel inteligent și de bună-credință va cerca să se dezbere de tot ce-ar putea să-i întunece judecata. Inteligența e putința, buna-credință e voința de-a vedea și reproduce obiectiv cele ce esistă și se-ntâmplă. Democrație Hegelian în privința ordinii politice, Eminescu punea statul înaintea libertăților individuale și monarhia constituțională ereditară (nu electivă, în care vedea doar o formă autodistructivă) deasupra republicii. „Se vor vedea în toată omenirea două mari serii de idei, două tabere, aceea a individualismului, sistemul liberal, şi aceea a armoniei intereselor, a statului ca unitate absolută, a monarhiei juridice”, scrie el, adăugând imediat ce înțelege prin sistemul liberal: „Libertatea e libertatea de a exploata, egalitatea e egalitatea de a deveni tiran ca şi vecinul meu, fraternitatea — un moft ilustrat prin ghilotină.”

Pasaje și citate ale lui Mihai Eminescu

Luceafărul

Pana de scris

Prietenia sa cu Ion Creangă

Statuia cu bustul poetului

Lacul de la Ipotești

Semnătura

Simboluri Eminesciene

Mihai Eminescu - Colaj

Mihai Eminescu, o scurtă biografie

Mihai Eminescu, lucruri mai puțin cunoscute

Videoclipuri cu tema: Mihai Eminescu