POVESTEA IEI

Eu port iia românească pentru că mi-e drag de ea ,Nu pentru că mă obligă sau mă roagă cineva !Eu port iia românească pentru că aşa simt eu ,Când o-mbrac îmi simt aproape rudele , tot neamul meu ! Când o port o văd pe buna, hărnicuță, la razboi ,Cum țesea în seri de iarnă, pânză albă pentru noi !Îi văd mâinile dibace cum cosea râuri de flori ,Până când cântau cocoşii şi veneau ai zilei zori ! Eu port iia strămoșească , pentru că în ea găsesc ,Tot frumosul şi tot dorul , neamului meu românesc !O zăresc pe străbunica secerând lanul de grâu,Îmbracată-n iia sfântă, spălâlnd rufele la râu ! Când adie vântul verii o simt peste trupul meu ,Ca pe-un dar venit din timpuri ,mângâiat de Dumnezeu !Şi văd fetele frumoase, harnice în şezători ,Cosând cu migală multă, pe ie , râuri de flori ! Toate florile crescute pe întinsele câmpii,Le-au cusut cu dibăcie pe pânza frumoasei ii .Când o port , îmi este bine, fiindcă simt în jur , mereu ,Tot frumosul şi tot dorul care-l poartă neamul meu !

Sânzienele sunt pe Pământ de pe vremea în care oamenii își construiau casele cu colțuri rotunjite, de frică să nu se ascundă răul pe la colțuri. Tradiția este atât de veche, încât rădăcinile ei au conotații păgâne. Foarte puţini dintre noi ştim câte ceva despre Noaptea de Sânziene, o noapte cu virtuți magice, în care minunile sunt posibile, iar barierele dintre lumea de dincolo şi lumea reală cad. Numite în tradiția populară și Frumoasele, Maiastrele, Sânzaienele sunt ființe ireale, fantastice, făpturi luminoase din aer, albe, frumoase, binefăcătoare, care au numai însușiri bune. Fuioare ușoare de vânt în timpul zilei, noaptea se transformă în zâne cu părul galben și rochii albe de abur, ce dansează hore amețitoare prin grădini, mutându-se dintr-un loc într-altul, cântând în aer cu glasuri nemaiauzit de armonioase. Sunt entități ale aerului, transparente, pure și nobile, foarte greu de perceput dată fiind natura lor instabilă, fluidă, predispusă la mișcari foarte rapide. Se spune că, mai ales, în această noapte (23-24 iunie, noaptea premergătoare Zilei Sfântului Ioan Botezătorul) cei norocoși pot întâlni Sânzienele. Noaptea de Sânziene este o noapte magică, un moment de liniște, de echilibru, în care se spune că se deschid porțile cerului. Sărbătoarea de Sânziene (24 Iunie) este și o sărbătoare a dragostei, solară și lunară în același timp. Diverse ritualuri au loc atât în zori, cât și în plină zi, sub lumina și focul astrului dătător de viață, cât și pe înserate și în taina nopții, sub lumina clară a lunii. Atunci, la solistițiu, soarele dansează pe cer, iar jos, pe pământ se naște un alt dans: dansul Sânzienilor.

Trăia în zilele lui Irod, regele Iudeii,un preot, pe nume Zaharia, din ceata preoțească a lui Abia, iar soția lui era una dintre fiicele lui Aaron și se numea Elisabeta. Amândoi erau drepți înaintea lui Dumnezeu, păzind toate poruncile și rânduielile Domnului.Ei erau bătrâni și nu aveau niciun copil, deoarece Elisabeta era stearpă. Într-o zi, pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu și tămâia în templul Domnului, iar poporul era afară și se ruga, i s-a arătat un înger, stând de-a dreapta altarului. Văzându-l, Zaharia s-a înfricoșat, dar acesta i-a zis: - Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată, iar Elisabeta, soția ta, îți va naște un fiu, pe care îl vei numi Ioan. Vei avea bucurie și mulți oameni se vor bucura de nașterea lui. Va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură amețitoare și încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. Îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor pe mulți dintre fiii lui Israel. Va merge înaintea Domnului cu duhul și cu puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinților spre copii și pe cei neascultători la înțelepciunea drepților, ca să pregătească poporul pentru venirea Lui. -Cum voi cunoaște aceasta? l-a întrebat Zaharia pe înger.Și eu, și femeia mea suntem bătrâni. -Eu sunt Gavriil, îngerul care stă înaintea lui Dumnezeu, și am fost trimis să-ți binevestesc acestea. Pentru că nu ai crezut cuvintele mele, vei rămâne mut până în ziua când se va adeveri ce am spus. În acest timp,poporul îl aștepta pe Zaharia și se mira că întârzie în templu. Când a ieșit înaintea oamenilor, nu putea să vorbească, iar ei au înțeles că a avut o vedenie. După ce s-au încheiat zilele slujirii la templu, s-a dus acasă, iar Elisabeta, femeia lui, a zămislit prunc. timp de cinci luni, soția sa a tăinuit aceasta, zicând: -Domnul a avut milă și șters rușinea mea dinaintea oamenilor(care considerau că o familie fără copii nu este plăcută lui Dumnezeu). Când s-a împlinit vremea, Elisabeta a născut un fiu. Vecinii și rudele ei, auzind că Domnul Și-a arătat mila față de ea, s-au bucurat. În a opta zi de la naștere, au venit să taie împrejur pruncul și să îl numească Zaharia, după numele tatălui său. Dar Elisabeta a spus: -Nu, el se va numi Ioan! -Nimeni dintre rudele tale nu are acest nume! i-au zis toți. Atunci i-au făcut semn lui Zaharia și l-au întrebat cum ar vrea să fie numit. Cerând o tăbliță, el a scris:Ioan este numele lui. În acel moment, a început să vorbească din nou,binecuvântându-L pe Dumnezeu. Toți erau cuprinși de uimire și în tot ținutul muntos al Iudeii s-a dus vestea acestei minuni. Cei care auzeau ziceau: -Ce va fi oare acest copil, că mâna Domnului este cu el? Dar Zaharia, tatăl lui, s-a umplut de Duh Sfânt și a prorocit, zicând: -Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat și a răscumpărat poporul Său, ridicând putere de mântuire în casa lui David, slujitorul Său, așa cum a vorbit prin gura sfinților Săi proroci din veac! Ne-a scăpat de vrăjmașii noștri și din mâna tuturor celor care ne urăsc. A fost milostiv cu părinții noștri, ca ei să-și aducă aminte de legământul Său cel sfânt, de jurământul cu care S-a jurat către Avraam, părintele nostru, ca, fiind izbăviți din mâna vrăjmașilor, să-l slujim în toate zilele noastre fără frică, în sfințenie și în dreptate. Iar tu, pruncule, proroc al Celui Preaînalt te vei numi, că vei merge înaintea feței Domnului, ca să pregătești căile Lui! Să dai poporului Său cunoștința mântuirii spre iertarea păcatelor, prin milostivirea milei Domnului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul Cel de Sus. Ca să-i lumineze pe cei care stau în întuneric și în umbra morții și să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii! După aceea, trecând anii, copilul creștea și se întărea cu duhul, rămânând în pustie până în ziua când s-a arătat poporului lui Israel. Text adaptat de Narcisa-Mihaela Câdă din Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 1