Want to make creations as awesome as this one?

Transcript

Prezentare

Rezumatul cărțiilui Valentin Nădășan Față în față cu stresulrealizat de cătreconsilier școlar CJRAE/CJAP profesor Daroczi Andrei-Claudiu

= informații suplimentare/exemple

Introducere

12

11

10

Stresul existențial și tehnici antistres

Strategii antistres

Stilul de viață antistres

Stresul ambiental

Stresul interpersonal

Stresul în situații critice

Factorii subiectivi ai stresului

Stresul și consecințele lui

De câte feluri sunt stresorii

Manifestările stresului

Ce este și nu este stresul

CUPRINS:

+info

Introducere. (refugiu antistres)

Cap. 1

1. Introducere. Refugiu antistres

Stresul este o realitate care ne asaltează din toate direcţiile, o problemă cu care ne confruntăm pretutindeni, indiferent de latitudine, longitudine sau altitudine. Stresul nu are frontiere. Chiar dacă am urca pe vârful Everest sau dacă am coborî în Groapa Marianelor, stresul ne va întâmpina şi acolo. Stresul nu are rău de înălţime şi nici de adâncime, el este acasă în întuneric sau izolare. lată de ce, această carte nu vă propune fuga sau evadarea drept soluţie la stres, ci dimpotrivă, vă invită să staţi faţă în faţă cu el, să-l cunoaşteţi mai bine şi să învăţaţi să-l ţineţi sub control. Un studiu efectuat în anul 2006 la cererea Comisiei Europene arată că românii sunt printre cei mai stresaţi europeni. Potrivit acestui studiu, 70% dintre români se simt stresaţi la serviciu.

Definiții și câteva prejudecăți

Ce este și nu estestresul

O corabie încărcată cu bunuri comerciale ridica pânzele la 01 septembrie 1659, părăsind Brazilia cu direcţia Guineea. După câteva săptămâni de navigare liniştită, nava e surprinsă de un uragan. Întregul echipaj se pregăteşte de ce e mai rău. Vântul puternic târăşte corabia avariată spre o regiune în care, dacă aveau să scape de furia valurilor, pasagerii riscau să fie mâncați de sălbatici. În timp ce furtuna bântuie din plin, se aude în sfârșit strigătul mult așteptat: ,,Uscatul! Se vede uscatul!" Dar înainte de a apuca să se bucure de vestea cea bună, corabia înțepenește cu trosnete înfricoșătoare într-un banc de nisip. Toți sunt conştienţi că numai o minune poate să mai scape corabia. Ultima barcă de salvare e coborâtă şi tot echipajul urcă în ea cu ultimele speranţe. Talazurile sunt încă ameninţătoare. Vâslind spre un ţărm posibil stâncos şi abrupt, marinarii riscă să-şi grăbească sfârşitul tragic. Dar n-au nicio alternativă, în cele din urmă, un val uriaş îi loveşte cu atâta furie, încât ambarcaţiunea e răsturnată. Cu ultimele sforţări de care mai era în stare, Robinson Crusoe reuşeşte în cele din urmă să se caţere pe stâncile de pe mal şi se aruncă pe iarbă istovit, dar fericit că apa nu-l mai poate ajunge.

Ce este stresul? Situaţia cu care se confruntă Robinson este, fără îndoială, stresantă. Dar ce este stresul? Furtuna, vântul, valurile care s-au abătut asupra corăbiei şi echipajului? Sau mai degrabă teama de canibali ori gândul ciocnirii iminente de un ţărm abrupt şi stâncos? Stresul - un concept complex şi controversat Termenul de stres, folosit iniţial în domeniul fizicii, a fost preluat şi introdus în biologie şi medicină de către Hans Selye. Stresul fiind „orice factor sau ansamblu de factori de mediu care provoacă o reacţie anormală din partea organismului uman".

Conform intenţiilor lui Hans Selye, stresul, adică reacţia de stres, este ansamblul modificărilor morfo-funcţionale, în special endocrine, din organismul uman, care apar ca răspuns la acţiunea externă a unor agenţi cauzali fizici, chimici, biologici, psihici sau de altă natură, numiţi stresori. Cu alte cuvinte, prin stres se înţelege totalitatea tulburărilor fizice şi psihice cauzate în organism de diverşi factori agresori. Revenind la exemplu amintit în pagina 5, potrivit definiţiei date de Selye, stresul nu este uraganul care a purtat corabia spre bancul de nisip, nici valul uriaş care a spulberat barca de salvare, ci efortul intens şi susţinut prin care fiecare marinar a răspuns, cu mai mult sau mai puţin succes, pentru a-şi salva viaţa.

Stresul ca reacţie la solicitări

Stresul este un lucru absolut normal, mai ales pentru omul zilelor noastre. Nimeni nu ar trebui stigmatizat pentru recunoaşterea unor dificultăţi întâmpinate în confruntarea cu solicitările de zi cu zi sau cu anumite provocări majore. Conştientizarea şi recunoaşterea problemelor legate de stres ne ajută să putem interveni la timp pentru soluţionarea lor reală. Stresul nu înseamnă doar evenimente neplăcute O ilustraţie clarificatoare în acest sens o găsim în istoria lui Robinson Crusoe. După o luptă supraomenească cu valurile, în momentul încare a început să realizeze că ajunsese într-un punct de pe mal unde apa nu mai putea să-l ajungă, Robinson a fost copleşit de o stare de extremă fericire. Eroul mărturiseşte că extazul şi acea avântare a sufletului pe care le simţi după ce ai scăpat de moarte nu pot fi descrise.

Stresul nu este în mod necesar patologic

+info

El a înţeles în acele clipe cât de îndreptăţit era obiceiul de pe vremuri ca, odată cu vestea graţierii unui condamnat la moarte, să se aducă şi un chirurg pregătit să-i acorde îngrijirile de urgenţă, astfel ca surpriza cea mare să nu-l răpună. La unele popoare se cunoaşte o vorbă care spune că „bucuriile neaşteptate, ca şi necazurile, la început, tot una par". În septembrie 1990, un bărbat de 37 de ani din Boston a suferit un infarct miocardic şi a murit la numai două săptămâni după ce a fost desemnat câştigător la o extragere de 3,6 milioane de dolari. Reacţia de stres apare nu doar atunci când ne asaltează problemele la serviciu, după un deces în familie, după un accident de maşină, ci şi cu ocazia unor evenimente cu semnificaţie pozitivă, promovarea într-un post mai bun, căsătoria, moştenirea nesperată a unei case luxoase, naşterea unui copil etc.

0 altă percepţie foarte răspândită despre stres este că el ar avea întotdeauna consecinţe negative. Stresul are un rol esenţial în situaţiile critice. în absenţa acestui mecanism, Robinson ar fi fost pierdut de la prima furtună. Să remarcăm câteva detalii interesante din tabloul naufragiului pe insulă. După ce barca de salvare a fost zdrobită de valul gigantic, deşi era pe jumătate mort din pricina apei pe care o înghiţise, Robinson, văzându-se atât de aproape de liman, s-a ridicat în picioare cu ultimele puteri. Chiar dacă raţiunea îi spunea că era cu neputinţă să scape de apa care venea în urma lui ca un munte furios, şi-a încordat toată voinţa pentru a nu fi tras înapoi de valurile succesive. De câte ori a fost trântit de nisip sau de stâncă, de fiecare dată s-a opintit cu ultimele picături de energie şi, în cele din urmă, a reuşit să se pună la adăpost de forţa valurilor.

Stresul este esenţial în situaţii critice

Atunci când simţurile ne avertizează asupra existenţei unei situaţii stresante, întregul organism se mobilizează pentru a înfrunta sau evita pericolul. Stresul este însă la fel de important şi în situaţiile cotidiene, în munca de zi cu zi, în atingerea unor realizări sportive sau profesionale. În realitate, solicitările aparent minore, dar repetate sau continue şi de lungă durată pot să aibă efecte uneori la fel de supărătoare, dacă nu chiar la fel de grave ca acelea datorate unui stres puternic, de durată mai scurtă. Stresul are mai multe forme de manifestare: Psihologii americani disting mai multe tipuri de bază de stres: acut, acut episodic şi cronic. Stresul acut este cea mai frecventă formă sub care apare stresul. Aceasta este forma de stres la care se gândesc cei mai mulţi atunci când vorbesc de stres.

+info

Stresul acut se face simţit prin dureri de cap sau de stomac, spaimă, agitaţie psihică sau alte emoţii intense etc. Stresul acut este recunoscut cel mai uşor şi datorită faptului că are legătură evidentă cu un eveniment considerat stresant. Datorită duratei relativ scurte, acest tip de stres nu are urmări importante şi, în general, se rezolvă într-o perioadă scurtă de timp. O altă formă de stres, mai puţin cunoscută, dar frecvent întâlnită, este stresul acut episodic. Persoanele care suferă de acest tip de stres se caracterizează printr-o viaţă agitată, sunt mereu grăbite, nerăbdătoare sau îngrijorate pentru fel şi fel de pericole sau obiective, de multe ori fiind înzestrate cu o personalitate competitivă. Acest tip de stres este mai grav şi se poate manifesta prin cefalee persistentă, migrene frecvente, iritabilitate accentuată şi tendinţă la conflicte sau chiar prin hipertensiune arterială, dureri de inimă, afecţiuni cardiace, ulcer gastric etc.

+info

O a treia formă de stres amintită de psihologii americani este stresul cronic, care acţionează aproape neobservat, dar continuu. Stresul cronic apare de obicei în condiţii de sărăcie marcată, în cadrul unor familii disfuncţionale sau în situaţii sociale conflictuale, caracterizate prin ostilitate sau violenţă. Efectele se cumulează în timp şi pot fi deosebit de grave. Acest tip de stres subminează imunitatea, poate duce la depresie, sinucidere, infarct miocardic, atac vascular cerebral şi chiar apariţia unor forme de cancer. Tratarea acestui tip de stres necesită o perioadă lungă de timp şi de cele mai multe ori necesită implicarea personalului calificat. În sfârşit, se mai vorbeşte şi despre stres acut traumatic şi stres post-traumatic care apar atunci când o persoană este expusă la un agent stresor de intensitate extremă cum ar fi calamităţile naturale, violenţele sociale, atacurile teroriste etc. Manifestările psihice şi fizice ale stresului traumatic afectează profund viaţa persoanei şi pot să dureze ani de zile.

Urmările negative ale stresului pot fi evitate! Mulţi oameni trăiesc cu impresia că, deoarece stresorii sunt pretutindeni, evitarea consecinţelor negative ale stresului este imposibilă. Pentru combaterea eficientă a stresului este important să se înţeleagă că soluţiile nu sunt totdeauna simple şi, în orice caz, nu se reduc la administrarea unor „calmante pentru nervi". Administrarea nejustificată de sedative sau alte medicamente poate să ascundă semnalele de alarmă ale organismului, micşorând astfel şansele de rezolvare reală a cauzelor care le-au produs. Fiecare individ este diferit, situaţiile de viaţă prin care trecem sunt diferite şi modul cum reacţionăm la ele este diferit. Este bine să înţelegem mecanismele generale care guvernează reacţia de stres. Este important să ne familiarizăm cu principiile generale de control al stresului. însă fiecare va trebui să-şi croiască o strategie şi un program de control al stresului care să se potrivească cât mai bine situaţiei şi personalităţii sale.

+info

Manifesările stresului (rolul fiziologic şi indiciile stresului excesiv)

Cap. 3

+info

Într-o dimineaţă, când Robinson şi tovarăşul său de singurătate, Vineri, băştinaşul salvat din mâinile canibalilor, erau în toiul pregătirilor de plecare cu canoea spre continent, au avut neplăcuta surpriză să fie vizitaţi de o ceată numeroasă de sălbatici de pe insula vecină. Aceştia, ca de obicei, aduseseră câţiva captivi, pentru a-i devora. După o dificilă deliberare, Robinson şi slujitorul său, înarmaţi până în dinţi cu toate armele încărcate, s-au năpustit asupra sălbaticilor. Luaţi prin surprindere, aceştia au oferit un spectacol tragicomic. La auzul primelor împuşcături, cei mai mulţi au sărit ca arşi, zăpăciţi, neştiind ce să creadă şi încotro s-o apuce. Alergau în toate direcţiile, cuprinşi de panică, urlând ca nebunii. Trei sau patru dintre băştinaşi s-au prăbuşit ca paralizaţi la pământ, înfricoşaţi de zgomotul focurilor de armă. Vreo câţiva dintre ei, mai cu prezenţă de spirit, dar la fel de îngroziţi, au gonit spre canoe, cu gând să-şi scape pielea de primejdia neînţeleasă. Dintre toţi băştinaşii - erau câteva zeci -, unul sa angajat în luptă directă, corp la corp cu atacatorii. Deznodământul luptei le-a fost favorabil lui Robinson şi devotatului său slujitor. Walter Bradford Cannon a descoperit efectul emoţiilor asupra aparatului digestiv în particular şi asupra corpului în general. Emoțiile sunt concepute ca o pregătire a corpului pentru un efort extrem fie în vederea evitării pericolului prin fugă, fie pentru înfruntarea lui prin luptă. Inhibiţia activităţii digestive prin stimulare emoţională era întreruperea unui proces neesenţial în situaţii urgente, de viaţă şi de moarte, care ar fi consumat resursele sanguine necesare de urgenţă în altă parte.

+info

+info

+info

Faza de alertă Această primă fază a mai fost numită şi „reacţia de alertă", sau „reacţia imediată de stres". Ea este de durată relativ scurtă şi este mai uşor de recunoscut, pentru că se manifestă intens. Componenta fizică În cursul reacţiei de alertă, asistăm la o serie de modificări fiziologice reprezentate pe de o parte de intensificarea activităţii unora dintre sistemele şi aparatele organismului, iar pe de altă parte de reducerea la minimum a altor funcţiuni. Se pot observa creşterea ritmului bătăilor inimii, creşterea tensiunii arteriale, creşterea ritmului respiraţiei, dilatarea pupilei, creşterea nivelului de glucoza din sânge, creşterea tonusului muscular (muşchii sunt mai încordaţi) etc. Pe de altă parte însă, există organe - cum ar fi de pildă cele digestive - a căror activitate este suspendată sau atenuată.

+info

+info

+info

+info

Componenta psihică Manifestări sub aspect psihologic: atenţia creşte la maximum, simţurile trec brusc într-o stare de alertă şi, de obicei, pot să se trezească subit o mulţime de emoţii, mai mult sau mai puţin intense, ca de exemplu: teama, groaza, mânia, îndârjirea, disperarea şi multe altele. Menirea tuturor acestor reacţii este de a ne ajuta să depăşim situaţia critică de scurtă durată cu care ne confruntăm. O ilustraţie vie a multora dintre aceste manifestări psihice, dar nu numai, o putem regăsi într-un episod din aventurile lui Hobinson. ,,După mai bine de cincisprezece ani de trai în deplină izolare, aventurierul face o descoperire şocantă. Într-una din zile, pe la amiază, când se întorcea din inspecţia regulată pe care o făcea în micul golf unde îşi adăpostea piroga de construcţie proprie, s-a întâmplat să descopere pe mal urma unui picior de om. Pentru câteva clipe, a rămas ca trăsnit, ca şi când ar fi văzut o nălucă. Cu simţurile încordate la maximum privi şi ascultă în jur. Nu reuşi să desluşească vreun zgomot sau vreo mişcare. După ce inspecta locul şi împrejurimile, negăsind niciun alt semn de prezenţă umană, porni tulburat spre casă. Era atât de agitat, încât nici nu mai ştia cum a ajuns. Cert este că la fiecare pas se uita înapoi. Era de-a dreptul înfricoşat. I se părea că după fiecare tufiş sau copac se ascundea cineva şi fiecare buturugă I se părea o fiinţă vie".

Faza de rezistentă Dacă stresorul continuă să acţioneze asupra individului, organismul trece de obicei într-o a doua fază a reacţiei de stres: faza de rezistenţă. Această fază mai este numită şi fază de adaptare. Pe durata acesteia, stresorii persistă, însă modificările caracteristice fazei de alertă, se diminuează sau se sting până la dispariţie, organismul luptând mai mult sau mai puţin eficient în vederea contracarării factorului stresor. Aşa a evoluat şi reacţia lui Robinson după sperietura de pe malul oceanului. ,,S-a furişat în refugiul său mai îngrozit decât un iepure în desişul pădurii sau o vulpe în vizuina ei. în orele care au urmat, l-au năpădit cele mai urâte scenarii şi nu-şi putea înfrâna imaginaţia. N-a închis un ochi toată noaptea, încet, încet, şi-a venit în fire şi a început să gândească mai cu noimă. După trei zile şi trei nopţi, Robinson şi-a luat inima în dinţi şi a ieşit din fortăreaţa sa. Hrana era deja pe terminate şi îndatoririle gospodăriei nu mai sufereau amânare. După ce şi-a făcut un plan amănunţit, Robinson şi-a dedicat următoarea perioadă a şederii sale măsurilor necesare pentru cazul probabil al unei vizite neaşteptate a unor sălbatici. După un timp, deşi era mai prevăzător în toate acţiunile sale, viaţa lui a intrat, în cele mai multe privinţe, în făgaşul obişnuit". Majoritatea oamenilor se adaptează la solicitările mai intense şi reuşesc să facă faţă, o perioadă mai scurtă sau mai lungă, noilor condiţii provocatoare. Atât timp cât o persoană reuşeşte să facă faţă situaţiei stresante, ea va rămâne în această a doua fază.

Faza de epuizare Dacă durata solicitărilor sau multitudinea factorilor stresori depăşeşte resursele adaptative ale organismului, individul intră în a treia fază a reacţiei de stres, faza de epuizare. Persoanele predispuse la reacţii exagerate faţă de stresori obişnuiţi pot experimenta o reacţie de alertă prelungită, nereuşind de fapt să ajungă în faza de adaptare. Această extindere a fazei de alertă poate precipita faza de epuizare, datorită solicitării intense a metabolismului. Scăderea resurselor funcţionale ale organismului aduce cu sine o susceptibilitate mai mare faţă de boli sau, în cazuri extreme, poate duce chiar la moarte. Stresul a fost comparat cu tensiunea din corzile unui instrument muzical. Pentru a cânta bine, corzile unei viori trebuie să fie suficient de întinse. 0 coardă prea întinsă riscă să se rupă. Pe una prea moale, arcuşul nu va putea produce sunetele dorite.

Faza de epuizar

+info

+info

Eustres şi distres Stresul este indispensabil pentru o viaţă normală, activă, productivă. Cei mai mulţi experţi în probleme de stres sunt de acord că un nivel moderat de stres creşte performanţa. Un nivel prea scăzut de stres scade motivaţia şi limitează indirect performanţa. Pentru a face deosebirea între stresul cu efecte benefice şi cel cu efecte negative, Selye a introdus doi termeni derivaţi: eustres şi distres. Stresul care acţionează ca o forţă pozitivă, motivatoare, a fost numit eustres, adică stres pozitiv sau „bun". Stresul care are efecte negative a fost numit distres, adică stres negativ sau „rău". Caracterul constructiv sau distructiv al stresului nu este determinat de natura plăcută sau neplăcută a agentului stresor, cât mai ales de intensitatea şi de durata lui.

+info

+info

Indicii fizice ale stresului excesiv Dintre indiciile corporale, merită să notăm următoarele: cefaleea (durerile de cap), durerile toracice (angina pectorală), palpitaţiile, creşterea tensiunii arteriale, dispneea (senzaţia de lipsă de aer), durerile musculare (de spate sau gât), uscăciunea gurii, indigestia, constipaţia sau diareea, durerile de stomac, senzaţia de balonare, transpiraţia excesivă generală sau la nivelul palmelor, oboseala generală, insomnia, creşterea sau scăderea în greutate.

Indicii psiho-emoţionale Pe lista celor mai reprezentative indicii psiho-emoţionale, figurează următoarele: anxietatea, neliniştea, îngrijorarea, iritabilitatea, stările de deprimare, tristeţea, mânia, labilitatea emoţională, simţămintele de nesiguranţă, tulburările de atenţie şi concentrare, tulburările de memorie, dificultatea în luarea unor decizii, simţămintele de frustrare, nemulţumire, ostilitate şi/sau vinovăţie, tendinţa de a vedea numai partea proastă a lucrurilor etc.Indicii comportamentaleÎn categoria indiciilor comportamentale pot fi întâlnite: excesul alimentar sau neglijarea meselor, izbucnirile de mânie necontrolate, apariţia sau exacerbarea unor ticuri, onicofagia (roaderea unghiilor), scrâşnirea dinţilor, pocnirea degetelor, consumul abuziv de alcool sau droguri, creşterea numărului de ţigări fumate, tendinţa crescută de a participa la jocuri de noroc, tendinţa de izolare socială, ruperea unor relaţii cu cei apropiaţi, insatisfacţia profesională, scăderea eficienţei în muncă, sustragerea nemotivată de la îndatoririle obişnuite, etc.

+info

Merită remarcat, în acest punct, ecoul pe care l-au avut „neconteni-tele primejdii, îngrijorări şi nelinişti" sub a căror povară apăsătoare şi a nu fi luat prin surprindere şi grija de a nu atrage atenţia asupra lui în timpul activităţilor obişnuite i-au tăiat pofta de a se mai ocupa de toate amenajările şi îmbunătăţirile pe care avusese de gând să le aducă traiului său. Grija cea mai importantă devenise acum siguranţa. Nu-şi mai permitea să bată un cui sau că cioplească o scândură, ca să nu facă zgomot. Din aceleaşi motive, evita să folosească armele de foc sau să aprindă focul, ca nu cumva fumul vizibil de la mare distanţă să-i trădeze prezenţa.

+info

+info

Îndicii în planul convingerilor filozofice şi religioase Stresul prelungit, trezit şi întreţinut de urma descoperită în nisip, n-a lăsat neatinsă nici dimensiunea spirituală a vieţii lui Hobinson. Cu mâhnire, el recunoaşte că în acei doi ani în care a trăit sub spectrul fricii, stăpânit de o permanentă nelinişte, sufletul său se destrăma încetul cu încetul, iar groaza care l-a urmărit fără încetare a avut o influenţă nedorită şi asupra sentimentelor sale religioase. Copleşit de groaza de a cădea în mâinile duşmanului, nu găsea răgaz, nici linişte sufletească pentru meditaţie şi rugăciune. Marea majoritate a indiciilor fizice, psiho-emoţionale, comportamentale enumerate mai sus, pot să apară şi în contextul unor cauze medicale, mai mult sau mai puţin legate de stres.

+info

Situaţii de urgenţă Specialiştii consideră că în faza de epuizare pot să apară anumite semnale de avertizare faţă de care trebuie luate măsuri în regim de urgenţă. Printre cele mai importante semnale din această categorie se numără: simţămintele de disperare şi/sau simţămintele de neajutorare, tentaţia de a abandona totul, gândurile de sinucidere, deteriorarea marcată a capacităţii de interacţiune socială si afectarea severă a capacităţilor profesionale.

Stresul şi consecinţele lui (stresul şi bolile psihosomatice)

Cap. 4

+info

,,S-a întâmplat pe la mijlocul celui de-al doilea an de singurătate al lui Robinson. Cutremurul care zguduise recent insula a stârnit noi nelinişti în sufletul lui Robinson. Pe de altă parte, valurile au început să aducă la mal bucăţi din corabia avariată. Robinson a mers zilnic până la epava care acum era mai aproape de mal. A muncit zile în şir, desfăcând grinzi, scânduri. cărând în propria magazie butoaie, praf de pușcă, sute de fier și multe alte piese sau unelte care puteau cândva să-i fie utile. S-a ostenit, dar nu fără rost aproape două luni întregi până într-o zi când a rămas acasă datorită ploii continue. Deodată şi-a dat seama că-i era foarte frig, lucru care i s-a părut ciudat într-o zonă cu climă tropicală. A doua zi i-a fost cumplit de rău şi a tremurat din tot trupul. Noaptea următoare, s-a zvârcolit cuprins de frig şi dureri de cap violente. După zece zile de chinuri, pe parcursul cărora nu o dată a fost convins că se va stinge răpus de friguri, Robinson a început să-şi revină". Cât de scump se plăteşte uneori stresul prelungit, se vede şi din memoriile lui Robinson!

Riscurile stresului excesiv Cu toate că se vorbeşte mult despre stres, majoritatea oamenilor nu realizează multiplele consecinţe ale stresului necontrolat. Au fost raportate cazurile a mii de soldaţi din Primul Război Mondial care au murit pe câmpul de luptă, nu din cauza rănilor produse de arme de foc, ci din pricina stresului psihic insuportabil. Practic, stresul are legătură cu şase dintre cele mai frecvente cauze de deces, şi anume cu bolile cardiovasculare, bolile canceroase, afecţiunile pulmonare, ciroza hepatică, accidentele şi sinuciderile.

Stresul și bolile cardiovasculare Este bine stabilit printre specialişti că stresul acut poate duce la tulburări cardiace severe chiar la persoane sănătoase. Există tot mai multe studii care sugereză că nu numai stresul acut, ci şi stresul cronic constituie un factor de risc independent în cardiopatia ischemică. Numeroase studii arată că stresul psihosocial reprezintă un factor de risc pentru bolile cardiovasculare, în particular pentru cardiopatia ischemică şi diverse tulburări de ritm. Stresul excesiv poate sta la baza unor tulburări de ritm letale (fibrilaţie ventriculară) atât la persoane sănătoase, cât şi la pacienţi cu boală cardiacă cunoscută. Stresul psihic poate determina reducerea circulaţiei sanguine la nivelul inimii la pacienţii cu boală coronariană şi poate duce la complicaţii cardiace fatale.

Stresul poate să afecteze capacitatea organismului de a se recupera în cazul unor îmbolnăviri grave. Stresul şi atacul vascular cerebral Persoanele care se consideră foarte stresate prezintă un risc mai crescut de atac vascular cerebral fatal în comparaţie cu cei care se simt nestresaţi. Legătura dintre stresul psihic excesiv şi riscul mărit de atac vas-cular cerebral a fost evidenţiată şi de cercetătorii japonezi. Riscul de deces prin atac vascular cerebral a fost dublu la femeile din Japonia care duc o viaţă foarte stresantă. Cu toate că această legătură s-ar putea datora în parte şi unor factori de risc suprapusi, cum ar fi sedentarismul, abuzul de alcool sau fumatul, stresul excesiv este un factor de risc care nu trebuie neglijat.

Stresul şi recuperarea

Stresul si boala ulceroasă Ulcerul gastric şi duodenal are mai multe cauze, printre care infecţia cu Helicobacter pylori şi administrarea medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene sunt bine stabilite. Stresul şi imunitatea În cazul expunerii de lungă durată la stres excesiv, creierul declanşează, prin intermediul sistemului endocrin, eliberarea unor cantităţi mari de hormoni de stres. Aceasta va determina inhibiţia celulelor sistemului imunitar, care nu vor mai putea lupta eficient împotriva agenţilor infecţioşi, bacterieni sau virali. Persoanele au nevoie de o perioadă mai lungă de convalescenţă, prezintă o capacitate scăzută a sistemului imunitar de a răspunde la vaccinare şi au o susceptibilitate crescută faţă de infecţii virale, cum ar fi răceala obişnuită.

Stresul si bolile canceroase Solicitarea persistentă a sistemului compus din glandele suprarenale şi creier, are un răsunet negativ asupra capacităţii de răspuns a sistemului imunitar şi ar putea contribui la apariţia sau progresia unor tipuri de cancer. Stresul şi pielea Un studiu efectuat de specialişti din Canada şi Marea Britanie pe persoane fără boli de piele a arătat că există o corelaţie directă între numărul de eve-nimente stresante majore trăite de subiecţi în ultimele şase luni şi diverse tulburări sau simptome la nivelul pielii, cum ar fi: mâncărimile, furnicăturile, amorţeala, senzaţiile de arsură etc. Cel mai frecvent simptom a fost mâncărimea, iar regiunea afectată cel mai des a fost pielea păroasă a capului (scalpul).

Stresul - alte efecte Stresul psihic şi fizic de lungă durată subminează rezervele adaptative ale organismului şi duce la epuizare. Deseori, stresul excesiv se răsfrânge asupra unui organ mai expus sau mai vulnerabil, ducând astfel la apariţia aşa numitelor boli psihosomatice. Pe lângă bolile cardiovasculare, bolile digestive, bolile sistemului imunitar şi bolile canceroase, se suspectează multe alte afecţiuni asupra cărora stresul cronic excesiv are o influenţă negativă.

De câte feluri sunt stresorii (principalele categorii de stresori)

Cap 5

Clasificarea stresorilor Evenimentele mai mici sau mai mari, schimbările mai dure sau mai blânde din viaţa oamenilor exercită toate o anumită acţiune stresantă. Numărulfactorilor stresori este practic nelimitat, iar diversitatea lor, extrem de mare. Unul dintre oamenii de ştiinţă care au cercetat răspunsul organismului la solicitări, începând cu evenimentele relativ obişnuite ale vieţii şi continuând cu stresorii care acţionează în cele mai extreme condiţii, a fost dr. Richard Rahe. După anumite trăsături comune care îi caracterizează, factorii stresoripot fi grupaţi în următoarele categorii: stresori fizici, stresori senzoriali, stresori informaţionali, stresori decizionali, stresori relaţionali. Există şi alte clasificări, respectiv frecvenţa cu care se repetă. În funcţie de aceasta stresorii pot fi majori sau minori.

+info

1. Stresori fizici Prima categorie de stresori frecvent întâlniţi este aceea a stresorilor fizici, câteva exemple: accidente rutiere, aviatice, navale sau accidente de muncă, boli organice, intervenţii chirurgicale, alte tratamente sau proceduri diagnostice invazive, vremea, aglomeraţia urbană, poluarea atmosferică, aerisirea deficitară a încăperilor, efortul fizic excesiv la locul de muncă sau la sportivii profesionişti, poziţia defectuoasă a corpului etc. Robinson a avut parte din plin de stresorii din această categorie. Poate doar în treacăt merită amintit faptul că deși insula pe care a naufragiat este situată într-o regiune a globului cu climă în general caldă, a avut parte de frig și umezeală chinuitoare în lunile ploioase ale anului. Frigurile de care s-a îmbolnăvit erau să-l răpună.

2. Stresori senzoriali Există studii care au arătat că muncitorii care lucrează în mediu zgomotos au o durată medie de viaţă mai mică decât cei care lucrează în locuri liniştite. În categoria stresorilor senzoriali se mai încadrează: zgomotul produs de aspirator, muzica de la etajul superior, din mijloacele de transport în comun sau manelele din piaţă, reclamele luminoase, farurile maşinilor, orice stimuli sonori sau luminoşi de intensitate excesivă, care cresc fondul stresor al vieţii. 3. Stresori informaţionali Factorii stresori de natură informaţională sunt tipici pentru societatea în care trăim. Prin mijlocirea unor canale mai clasice - cum sunt presa scrisă, radioul şi televiziunea - sau al unor canale relativ noi - cum ar fi internetul şi telefonia mobilă -, omul zilelor noastre este bombardat aproape fără întrerupere cu ştiri şi informaţii din cele mai diverse domenii Cu referire la stresul informaţional, se mai folosesc şi termeni ca „poluare informaţională" sau tehnostres.

4. Stresori decizionali O altă categorie importantă, strâns legată de explozia informaţională, este cea a stresorilor de natură decizională. Multitudinea şi, mai ales, condiţiile extreme în care oamenii trebuie să ia hotărâri importante pot fi o sursă semnificativă de stres. 5. Stresori relaţionali Relaţiile interpersonale par să fie cea mai importantă sursă de stres. Specialiştii apreciază, de exemplu, că ruperea unei relaţii romantice intime şi decesul unui membru al familiei sunt două dintre cele mai frecvente cauze ale stresului psihic şi social al adulţilor.De asemenea, trebuie subliniat că, în multe cazuri, izolarea socială, lipsa interacţiunilor cu ceilalţi, poate fi un factor stresor cu urmări deosebit de profunde.

Exact acesta este tipul de stres care l-a măcinat cel mai mult şi pe Hobinson Crusoe. Toate celelalte lipsuri materiale au fost fie depăşite prin eforturi perseverente şi ingeniozitate, fie au devenit suportabile. Odată cu trecerea anilor, singurătatea devenea parcă tot mai apăsătoare. Faptul de a fi reuşit să salveze de pe corabie două pisici şi un câine a fost o mângâiere. Dar, pentru un suflet dornic de compania oamenilor, nu era prea mult. Printre cele mai obişnuite exemple de stresori relaţionali se numără: certurile şi neînţelegerile din cuplul marital, tensiunile şi conflictele dintre părinţi şi copii, relaţiile de suspiciune şi ostilitate cu rudeniile, relaţiile concurenţiale cu colegii de muncă, hărţuirea sexuală, abuzul fizic sau psihic, duşmăniile cu vecinii, tensiunile şi tulburările interetnice, discriminarea rasială sau religioasă etc.

+info

6. „Stupiditatea poate fi mortală" În anul 2002, Weekly World News, un tabloid săptămânal de satiră din SUA, a publicat o ştire în care se arăta că cei care sunt nevoiţi să lucreze zi de zi în acelaşi birou cu persoane stupide riscă să facă infarct miocardic, chiar dacă nu prezintă factorii de risc majori cunoscuţi, cum ar fi fumatul, excesul de colesterol şi grăsimi saturate, hipertensiunea etc. Anamneză a 500 de cazuri cu infarct miocardic a scos la iveală faptul că accidentul tragic a survenit la mai puţin de 12 ore după o confruntare majoră cu colegi de serviciu cu un coeficient de inteligenţă foarte redus. 0 victimă a stupidităţii colegilor a trebuit să lucreze două săptămâniîncheiate pentru a reface baza de date cu clienţii firmei, pentru că o funcţionară de la aceeaşi instituţie a pus fişierele respective în „coşul de reciclare" al calculatorului şi l-a golit, pentru că ea credea că în felul acesta informaţiile vor fi reciclate şi utilizate din nou.

+info

7. Stresori majori Impactul stresorilor depinde de cât de intens sau de puternic este stresorul şi de cât de multe evenimente stresante au acţionat asupra persoanei într-o perioadă de timp. Este interesant că, potrivit observaţiilor lui Holmes, la apariţia stresului excesiv nu contribuie doar evenimentele majore negative, neplăcute, ci şi cele pozitive, cum ar fi de exemplu căsătoria, naşterea unui copil, câştigarea unor premii importante etc. Susceptibilitatea la stres creşte într-o măsură însemnată atunci când mai multe astfel de întâmplări se succed într-o perioadă scurtă de timp. 8. Stresori traumatici Evenimentele stresante cu impact extrem, cum ar fi de exemplu cutremurele, inundaţiile şi alte catastrofe naturale, accidentele aviatice sau feroviare, atacurile teroriste, violenţele sociale, agresiunile fizice sau sexuale, fac parte dintr-o categorie aparte numită stresori traumatici. Aceştia se caracterizează prin faptul că pun în pericol integritatea fizică a persoanelor afectate şi sunt însoţiţi de reacţii puternice de panică.

VIDEOS

+info

+info

9. Stresul sărbătorilor Unii factori stresori par să se amplifice şi să se conglomereze în anumite momente importante din viaţa oamenilor sau în anumite perioade ale anului. Aşa este, de exemplu, perioada sărbătorilor de iarnă. Stresul sărbătorilor,menţionat chiar şi în literatura de specialitate, este o combinaţie complexă de stresori fizici, senzoriali, decizionali şi relaţionali cu o specificitate ridicată pentru sezonul respectiv. Ştim cu toţii că în acest interval de timp cheltuielile sunt mai mari, toată lumea se plânge de criza de timp şi toţi se simt datori să ofere cadouri impresionante. Dacă am cugeta la stilul robinsonian de a petrece sărbătorile, am putea descoperi două secrete cu mai puţin stres: a te mulţumi cu mai puţin în ce priveşte bunurile materiale şi a te bucura de părtăşia cu cei dragi, indiferent de valoarea cadourilor primite sau oferite.Pentru a combate stresul sărbătorilor, specialiştii ne recomandă să acordăm mai multă atenţie legăturilor cu rudele şi prietenii, să ne fixăm ţinte realiste în ceea ce priveşte cumpărăturile şi vizitele, să învăţăm să vedem partea pozitivă a lucrurilor şi să nu ne lăsăm dominaţi de frustrări sau nereuşite.

+info

+info

+info

+info

+info

Testul Holmes-Rahe Dr. Thomas Holmes şi dr. Richard Rahe au interogat mai multe mii de persoane cu privire la evenimentele importante trăite în ultimele douăsprezece luni. Persoanele care au totalizat cele mai înalte scoruri la chestionar au suferit cele mai dese îmbolnăviri în anul următor. Aceste cercetări au dus la conceperea unuia dintre cele mai cunoscute teste de evaluare a stresului: Scala de readaptare socială a lui Holmes şi Rahe. Lista include o serie de evenimente şi schimbări importante cu care ne confruntăm în viaţă, aşezate ierarhizat, în funcţie de impactul pe care îl au asupra individului. Evenimentele cele mai stresante au fost considerate, de exemplu, moartea soţului sau a soţiei şi divorţul. Inventarierea principalelor evenimente ale vieţii unui individ pe parcursul ultimului an evidenţiază gradul de expunere la solicitări.

10. Stresori minori Cu toate că evenimentele majore şi întâmplările traumatizante contribuie evident la nivelul ridicat de stres, nu trebuie scăpată din vedere contribuţia stresorilor aparent minori. Prin stresori minori se înţeleg mărunţişurile care ne deranjează zi de zi, micile iritări şi frustrări pe care le întâmpinăm pe parcursul activităţii noastre cotidiene şi în relaţiile noastre cu ceilalţi. Printre „picăturile" de stres din lumea noastră modernă se numără: creşterea necontenită a preţurilor, aglomeraţia din mijloacele de transport în comun, criza permanentă de timp şi întârzierile, fermoarul care nu se închide perfect, pierderea unor obiecte personale, ascensorul aglomerat, blocarea calculatorului, vremea nefavorabilă şi o mulţime de alte lucruri.

Efectul de cumulare Mulţi specialişti consideră că, la majoritatea oamenilor, stresul se datorează efectului cumulat al mărunţişurilor de fiecare zi care acţionează ca o veritabilă „picătură chinezească". Efectul acestor stresori minori este comparat cu picăturile de apă care umplu un pahar pe neobservate şi care, în cele din urmă, fac ca „paharul" stresului să se reverse. Cumularea stresorilor minori poate avea efecte semnificative. Studiile făcute de psihologi au pus în evidenţă faptul că frecvenţa crescută airitanţilor psihici banali nu compromite numai starea de dispoziţie, ci duce la creşterea nivelului de stres psihic şi chiar la apariţia unor probleme desănătate.

+info

+info

Factori stresori modificabili și nemodificabili Din punct de vedere practic, o caracteristică extrem de importantă a factorilor stresori, indiferent de categoria căreia îi aparţin şi de mărimea impactului pe care îl au asupra individului, este posibilitatea de a fi modificabili sau nu. Mulţi dintre factorii stresori cu care avem de-a face au legătură cu stilul nostru de viaţă şi pot fi modificaţi sau influenţaţi. Alţii în schimb sunt necontrolabili, fiind în afara posibilităţilor noastre de influenţare. În cazul factorilor modificabili, accentul principal va cădea pe inventarierea lor şi alcătuirea unui plan de măsuri pentru evitarea şi/sau modificarea acestor stresori în aşa fel încât acţiunea lor să fie mai redusă sau mai puţin frecventă. În cel de-al doilea caz, eforturile vor trebui să se concentreze asupra efectelor pe care le produc stresorii în organismul şi psihicul subiectului, asupra capacităţii lui de a se adapta şi de a se ridica deasupra stresorului respectiv.

+info

+info

Factorii subiectivi ai stresului (rolul percepţiei şi gândirii în geneza stresului)

Cap.6

+info

Vă mai aduceţi aminte de atacul-surpriză lansat de Robinson împreună cu Vineri asupra grupului destul de numeros de vizitatori sălbatici? Cu toate că nu au fost ţinta gloanţelor trase de Robinson şi nici a săbiei mânuite cu îndemânare de Vineri, aceştia au rămas cel puţin o vreme lipsiţi de orice vlagă, total vulnerabili în faţa primejdiei care se abătuse asupra lor fără veste. Avem de-a face aici cu o ilustraţie aproape literală, a acelei expresii pe care probabil toţi am auzit-o sau chiar am folosit-o, şi anume „a muri de frică". Percepţia Acelaşi pahar umplut parţial cu apă poate fi considerat de unii pe jumătate gol, iar de alţii, pe jumătate plin. Explicaţia se ascunde chiar în persoana care priveşte paharul. La fel este şi în ce priveşte stresul cotidian. Acelaşi eveniment poate fi o sursă de stres pentru unii, un factor neutru sau chiar un factor stimulent, pentru alţii. Ceea ce diferă este felul în care fiecare individ înţelege sau interpretează evenimentul respectiv.

+info

Percepţia noastră face ca anumite situaţii, în sine neutre, lipsite de riscuri, să fie considerate periculoase. Percepţia noastră face alteori ca o ameninţare relativ minoră să fie supradimensionată. Dacă o situaţie este stresantă sau nu, depinde în mare măsură de perspectiva din care o trăim, de percepţia care o avem asupra acelei situaţii. Alți factori Ceea ce complică lucrurile este faptul că, la rândul ei, percepţia este influenţată de o multitudine de factori. Printre aceştia se numără: experienţele din trecut, tipul de personalitate şi temperamentul, familia de origine, nivelul de cultură, valorile morale şi religioase, educaţia primită, sugestiile persoanelor din jurul nostru, mesajele care ne parvin prin mijloacele de comunicare în masă şi, mai important decât orice, gândirea.

+info

+info

+info

+info

Valorile, cultura şi convingerile influenţează în mod radical felul cum percepem lucrurile, după cum putem observa şi din următorul episod al aventurilor lui Hobinson. După ce Robinson îl scapă pe Vineri din mâna celorlalţi canibali, a doua zi cei doi se duc împreună să cercetezemai îndeaproape locul unde fuseseră sălbaticii. Oase de om şi bucăţi de carne pe jumătate fârtecate sunt împrăştiatepeste tot. Nisipul e pretutindeni mânjit de sânge. În imediata vecinătate, sunt vizibile cel puţin trei ţeste, cinci mâini şi oasele de la patru picioare. Robinson rămâne împietrit de groază la priveliştea care i se arată în faţă, în timp ce Vineri se plimbă foarte liniştit şi relaxat printre urmele sângerosului festin canibal.

+info

Experienţele trecute Percepţia noastră este marcată de experienţele anterioare. Pentru multă lume, un câine înseamnă un simplu câine. Pentru iubitorii acestor patrupede, imaginea unui câine poate declanşa reacţii de bucurie şi admiraţie. Pe de altă parte însă, în organismul unei persoane care a fost atacată de un câine agresiv, aceeaşi imagine poate să declanşeze o reală şi intensă reacţie de stres. În general oamenii se sperie nu de realităţile în sine, ci de ceea ce cred despre acele realităţi. Spaimele noastre sunt plămădite şi modelate în chiar mintea noastră. De fapt, această întâmplare confirmă încă o dată ceea ce Bobinson constatase în urma sperieturii pricinuite de urma de pe plajă, şi anume că „teama de primejdie este de o mie de ori mai înspăimântătoare decât primejdia însăşi. Povara îngrijorării este cu mult mai rea decât nenorocirea pe care o aşteptăm".

+info

Gândirea si stresul Gândirea este unul dintre factorii interiori cu implicaţii complexe în geneza stresului. Gândirea are un rol important în prelucrarea informaţiilor recepţionate prin organele de simţ (văz, auz etc). Ea influenţează în mod profund percepţia, atitudinea mentală şi întreaga noastră personalitate. 0 parte dintre gândurile care se nasc în conştiinţa noastră se subordonează logicii şi raţiunii. Generalizarea excesivă creează condiţii favorabile apariţiei stresului cu toate că generalizarea, corect aplicată, este una dintre operaţiile elementare ale gândirii fără de care nu am putea funcţiona. Filtrarea constă în eliminarea aspectelor pozitive ale unei situaţii şi păstrarea sau chiar amplificarea celor negative. Autoblamarea. Când se întâmplă ceva rău, mă consider automat vinovat. De exemplu, am aflat că ieşirea în oraş împreună cu prietenii a fost anulată şi, imediat, fără să încerc să aflu mai multe informaţii despre motivele anulării, presupun că schimbarea a intervenit din cauză că nimeni n-a vrut să-şi petreacă timpul cu mine.

+info

Polarizarea constă într-o tendinţă accentuată spre simplificarea materialului gândirii, spre reflectarea schematică a realităţii. Datorită acestei forme de gândire iraţională, lucrurile sunt considerate ori bune, ori rele, situaţiile sunt văzute ori în alb, ori în negru. Nu există cale de mijloc, nu există nuanţe sau griuri intermediare. Fatalismul, sau convingerea iraţională că, indiferent de dovezile contrare, lucrurile vor merge prost. De exemplu, oricât de bine ai fi pregătit, vei pica examenul. întotdeauna te aştepţi la ce e mai rău în dreptul tău. Egocentrismul, preocuparea excesivă cu propriile probleme, mai ales cu aspectele negative, este o atitudine mentală nefastă în raport cu problema stresului. Prin bombardamentul cu reclame care creează false nevoi şi ne dirijează atenţia spre ceea ce nu avem, pentru a developa dorinţa de a le dobândi, societatea consumatoristă accentuează şi alimentează această tendinţă umană.

e.

+info

+info

Simţământul controlului Un alt factor psihologic care influenţează geneza stresului, la fel de important ca percepţia, este aşa-numitul simţământ al controlului situaţiei. Cu cât o situaţie este resimţită ca fiind mai necontrolabilă, cu atât va avea tendinţa de a fi mai stresantă. Şi invers, cu cât simţământul că suntem stăpâni pe situaţie este mai puternic, cu atât reacţia de stres va fi mai neînsemnată. 0 ameninţare reală şi conştientizată, chiar importantă, poate să nu fie însoţită de reacţia de stres dacă persoana respectivă se simte în stare să facă faţă ameninţării respective. Stăpânul traficului Riscurile reale ale deplasării cu o maşină prin traficul aglomerat nu sunt stresante pentru şoferii care se simt stăpâni pe volan şi pe maşina lor. în schimb, persoana care stă pe scaunul din dreapta şoferului este, de regulă, mult mai stresată decât dacă ar conduce ea însăşi autoturismul. Acest lucru se datorează tocmai rolului pe care îl joacă simţământul controlului în reacţia de stres.

Beneficiile optimismului Persoanele optimiste experimentează un nivel mai scăzut de stres şi au aptitudini mai dezvoltate de a face faţă provocării. Cu toate că necesită timp şi perseverenţă, transformarea monologului nostru interior, acel flux de gânduri care curge necontenit prin mintea noastră, nu este atât de dificilă pe cât se consideră. Atunci când sunteţi tentat să gândiţi: „N-am mai făcut aşa ceva niciodată"', faceţi un mic efort şi spuneţi „E o ocazie să învăţ ceva nou". În loc să gândiţi „Nu am resursele necesare", încercaţi „Nevoia te învaţă să fii inventiv". Când vi se pare evident că „Nu este suficient timp", e mai indicat să gândiţi „ Va trebui să reevaluăm puţin priorităţile". Sau, în loc de „E imposibil să meargă", „Aş mai putea încerca.". Şi în loc de „Nu am pregătirea necesară", „ Voi găsi pe cineva care mă poate ajuta." etc.

+info

Un exemplu de optimism În primele zile de după naufragiu, Robinson a făcut incursiuni repetate pe corabia avariată pentru a salva tot ce ar fi putut să-i fie de folos. Cu ocazia celei de-a douăsprezecea vizite, în timp ce cotrobăia după lucruri utile în cabinele goale, vremea s-a înrăutăţit brusc. Şi-a dat seama că ar fi fost primejdios să mai zăbovească pentru a încărca pluta, ca în ocaziile anterioare. Prudent, s-a mulţumit cu mărunţişurile pe care le-a putut lua asupra sa şi a plecat în grabă, traversând cu greu distanţa până la ţărm. Vântul a urlat toată noaptea. Dimineaţa, corabia nu mai era. Părea un prilej perfect pentru a-şi plânge de milă, însă, în loc să dea curs lamentărilor, Robinson s-a consolat cu gândul că nu pierduse nicio clipă şi luase tot ce se putea lua. Mai mult, nutrea speranţa că valurile îi vor mai aduce, probabil, câte ceva din epavă, ceea ce s-a şi întâmplat mai târziu. în rest, pur şi simplu a refuzat să se mai gândească la corabie, lată o atitudine exemplară pentru cei care vor să învingă stresul în orice împrejurare.

+info

+info

Inventarul lui Robinson Destul de curând după naufragiul pe insula pustie, eroul nostru a învăţat cea mai simplă şi totodată cea mai benefică lecţie de viaţă. În timp ce se izbea de tot felul de greutăţi şi se lupta cu piedici uneori insurmontabile, a avut acea revelaţie eliberatoare care i-a dat posibilitatea de a trăi mulţumit, şi chiar fericit, în ciuda vicisitudinilor sorţii. Robinson s-a dovedit un as în ce priveşte reevaluarea situaţiilor şi s-a ridicat la mare înălţime în ce priveşte abordarea oricărei probleme dintr-o perspectivă optimistă. El a înţeles că, în ciuda izbitoarelor dovezi ale celei mai amărâte existenţe din lume, condiţia sa avea în sine nu doar părţi negative, ci şi părţi pozitive şi că depindea de el să fie recunoscător pentru cele din urmă. După mai bine de un an de când valurile furioase l-au aruncat pe insulă, după o îndelungată şi anevoioasă amenajare a unei locuinţe şi a împrejmuirilor ei, Robinson şi-a făcut un inventar care poate servi drept exerciţiu de urmat pentru fiecare om stresat. Punând în cântar toate cele întâmplate şi măsurându-le fără părtinire, Robinson a constatat că, deşi surghiunit pe o insulă blestemată, era totuşi în viaţă; deşi uitat de restul omenirii, a fost singurul salvat din naufragiu; deşi rămas fără haine, i-a fost dat să ajungă într-o regiune cu climă caldă; deşi izolat în sălbăticie, totuşi nu era sortit morţii prin înfometare sau datorită fiarelor; deşi lipsit de tovărăşia unui suflet omenesc, descoperea mâna providenţei divine în cele mai mărunte întâmplări. Experienţa singuraticului de pe Insula Disperării, este mai mult decât pilduitoare prin concluzia la care a ajuns: „ Totdeauna putem găsi prilej de îmbărbătare, dacă izbutim, printr-o judecată dreaptă, să socotim binele şi răul şi să alegem calea binelui".

Circumstanţe exterioare sau opţiunea personală Într-un anumit sens, viaţa este un şir de litere al căror înţeles nu se ascunde în ele însele, ci în cel care le citeşte. Întâmplările mărunte ale fiecărei zile, ca şi evenimentele de răscruce ale vieţii, pot fi privite într-o lumină pozitivă sau, dimpotrivă, într-una sumbră. În ultim instanţă, depinde de alegerea noastră dacă vom cultiva o atitudine constructivă şi ne vom forma o gândire pozitivă. 0 astfel de perspectivă ne va scuti nu doar de accidente grave, ci ne va proteja în numeroase situaţii stresante care altfel ne-ar împovăra sufletul fără rost. Dacă aveţi tendinţa de a vedea lucrurile în negru, să nu vă aşteptaţi să deveniţi optimist peste noapte. Totuşi practicarea perseverentă a gândurilor pozitive vă va îmbunătăţi perspectiva.

Stresul interpersonal (stresul de izolare şi al comunicării defectuoase)

Cap. 7

Cercul de sprijin Existenţa unui cerc de sprijin poate contribui din plin la menţinerea echilibrului emoţional şi constituie un tampon indispensabil în faţa stresului cotidian. Fiecare om are nevoie de un grup de persoane la care să poată apela când se simte demoralizat sau descurajat. Acest sprijin emoţional poate veni din partea familiei, a prietenilor sau a altor persoane cu care individul împărtăşeşte anumite preocupări sau convingeri. Persoanele care se implică activ într-un grup specializat cum ar fi diverse cluburi, asociaţii, organizaţii de ajutor reciproc etc. - trec mai uşor peste crizele care intervin în viaţa personală. Multe dificultăţi reale sau îngrijorări aparent insurmontabile se risipesc ca ceaţa, la o simplă discutare a lor cu o persoană de încredere. Un sfat simplu, câteva idei sau sugestii venite din partea cuiva, care poate judeca situaţia cu mintea mai limpede, pot revela o perspectivă nouă şi inspiră curajul necesar pentru o confruntare eficientă cu provocările vieţii. Comunicarea este un proces complex Multe dintre problemele care intervin în comunicarea interpersonală se datorează faptului că oamenii sunt prea puţin conştienţi de caracterul complex al acestui proces. Comunicarea presupune existenţa pe de o parte a transmiţătorului, numit şi „sursă", adică a persoanei care iniţiază comunicarea şi transmite mesajul, iar pe de altă parte a receptorului, numit şi „destinatar", adică a persoanei care recepţionează mesajul. Mesajul sau informaţia transmisă între cele două puncte în timpul procesului comunicării suferă mai multe transformări sau „traduceri", chiar dacă emiţătorul şi receptorul folosesc aceeaşi limbă.

+info

Limbaj verbal şi neverbal Cunoaştem comunicarea cu ajutorul cuvintelor, adică limbajul verbal. La acesta, se adaugă limbajele neverbale: limbajul expresiilor feţei (mimica), limbajul corporal (postura şi mişcările părţilor corpului), limbajul proxemic (distanţa fizică dintre emiţător şi destinatar). Un al aspect extrem de important este limbajul paraverbal, care se referă la caracteristicile neverbale ale vocii (tonalitatea şi inflexiunile vocii, ritmul vorbirii, intonaţia, pauzele dintre cuvinte etc). Bariere în comunicare Comunicarea poate fi perturbată de existenţa unor bariere sau deprinderi vicioase care pot afecta fie codificarea, fie decodificarea mesajului. Recepţionarea corectă a mesajului poate fi influenţată de factori fizici (zgomot de fond, mirosuri, lumini etc.) sau psihici (stare de dispoziţie proastă, oboseală, capacitate de concentrare scăzută etc), numiţi în general „zgomot".

+info

+info

+info

+info

Cauze frecvente ale comunicării defectuoase Una dintre cauzele importante ale comunicării defectuoase se regăseşte în modul neadecvat în care interpretăm comportamentul celorlalţi. Cercetările făcute de psihologi au arătat că oamenii înclină să acorde mai mare importanţă informaţiilor negative decât celor pozitive. De exemplu, angajatorii care examinează candidaţii pentru o anumită slujbă au tendinţa de a descalifica persoanele care îşi recunosc anumite puncte slabe, chiar dacă, în ansamblu, candidatul prezintă foarte multe trăsături pozitive. 0 altă greşeală cu urmări negative asupra comunicării este cramponarea de prima impresie pe care ne-am format-o despre cineva. Se întâmplă deseori să etichetăm oamenii în funcţie de impresia pe care ne-am făcut-o în momentul când i-am cunoscut. Prima impresie poate să închidă sau să reducă în mod drastic şansele pentru o comunicare reală, constructivă.

+info

+info

Stresul comunicării paradoxale Comunicarea paradoxală apare atunci când se transmit simultan două mesaje care sunt de fapt incompatibile de exemplu: „Fii spontan" sau „Nu lua în seamă ce ţi-am spus". 0 altă cauză a mesajelor conflictuale este disocierea dintre mesajul transmis prin limbajul verbal şi celelalte canale, neverbale. De exemplu, un părinte îi spune (verbal) copilului care a greşit că nu este supărat pe el, în timp ce mimica, limbajul corporal sau tonul vocii trădează o altă atitudine şi alte emoţii. Ordinele paradoxale creează aşa-numita situaţie de „dublă constrângere", în care receptorul mesajelor este pus într-o dilemă insolvabilă. În orice caz, comunicarea paradoxală stă la baza multor conflicte familiale şi reprezintă o sursă extrem de nocivă de stres relaţional. Tendinţa de a transmite mesaje contradictorii pare să se accentueze în situaţii critice.

Timp potrivit De cele mai multe ori, discutarea unor chestiuni spinoase apărute în relaţiile dintre oameni se face la voia întâmplării, fără grija alegerii momentului celui mai potrivit. Dacă, de exemplu, copiii din scara blocului tocmai v-au spart parbrizul maşinii parcate în spatele blocului, nu este prea înţelept să sunaţi la uşa părinţilor până ce focul mâniei nu vi s-a potolit. Comunicarea eficientă are nevoie de un timp de calitate şi este favorizată de abordarea fără patimă a subiectului propus spre discutare. Evitaţi discutarea problemelor sensibile cu copiii, soţul sau soţia, când sunteţi prea obosit, iritat sau sunteţi presat de timp.

+info

+info

+info

+info

+info

+info

Mesaje de tip „eu" sau „tu" De multe ori, conflictele apar datorită faptului că persoanele implicate nu ştiu să-şi exprime nemulţumirile sau criticile într-un mod constructiv. 0 metodă uzuală recomandată de specialişti pentru exprimarea constructivă a sentimentelor negative este aşa-numitul mesaj de tip „eu" sau exprimarea la persoana I. Aceasta îi permite vorbitorului să-şi exprime reacţia la comportamentul celuilalt fără a aduce atingere valorii personale a celuilalt, fără a judeca persoana în cauză. Acest lucru se realizează prin convertirea mesajelor de tip „tu", în mesaje de tip „eu": „îmi ies din fire când îţi laşi camera în dezordine". În timp ce prima formulare are o tentă acuzatoare, fiind exprimată la persoana a ll-a {„Tu mă scoţi din sărite..."), a doua descrie propria emoţie printr-o exprimare la persoana I („Eu îmi ies din fire..."). În loc să îi spunem celuilalt „Vorbeşti prea mult", putem folosi o exprimare de genul „Mă simt frustrat când nu-mi dai ocazia să spun şi eu ce mă frământă".

Verificarea percepţiei Aceasta constă în descrierea comportamentului, menţionarea a două posibile interpretări ale comportamentului respectiv, urmate de solicitarea unei clarificări. De exemplu: „Când ai plecat trântind uşa, m-am întrebat dacă eşti supărat pe mine sau doar ai fost grăbit. Aş vrea să-mi spui cum stau lucrurile." Tehnica verificării percepţiei rezidă dintr-o întrebare formulată pe un ton care exprimă interesul de a cunoaşte răspunsul real, indiferent dacă acesta coincide sau nu cu impresia noastră. Întrebarea trebuie să se limiteze la comportamentul care tocmai a fost observat sau la cuvintele rostite în prealabil, nu la aspecte îndepărtate, petrecute în trecut. Prin această procedură uşor de pus în aplicare, putem evita să reacţionăm pe baza unor presupuneri greşite cu privire la cuvintele sau faptele celor din jurul nostru.

+info

+info

Întrebări stimulative Întrebările sunt o parte importantă a comunicării, având un rol important atunci când informaţiile primite de la interlocutor nu sunt destul de clare sau complete. 0 altă caracteristică importantă a întrebărilor care stimulează comunicarea reală este aceea că sunt deschise. Prin întrebări deschise se înţelege acel tip de întrebări care nu obligă la răspunsuri monosilabice, cu „da" sau "nu" şi de obicei încep cu „ce", „de ce", „cum", „când", „unde", „cine" etc. Întrebările închise pot forţa obţinerea unui anumit răspuns, acord sau dezacord şi, în orice caz, inhibă continuarea sau dezvoltarea comunicării. De exemplu, „Ce părere aveţi despre proiectul prezentat la această întâlnire?" este o întrebare deschisă, în timp ce „Aveţi o părere bună despre proiectul prezentat?" este o întrebare închisă.

Ascultare activă Ascultarea activă presupune atenţie deplină, întrebări de clarificare, folosirea aşa-numitei tehnici a parafrazării şi a altor tehnici similare. Parafrazarea este tehnica prin care destinatarul mesajului reformulează în propriile cuvinte ceea ce interlocutorul tocmai a exprimat. Parafrazarea este o metodă care dă posibilitatea verificării înţelegerii corecte de către destinatar a mesajului transmis de sursă. Folosiţi tehnica parafrazării atunci când nu aveţi certitudinea că aţi înţeles pe deplin ce v-a spus interlocutorul, când vă daţi seama că mesajul auzit este contradictoriu sau când, din cauza implicării emoţionale prea mari, aţi scăpat o parte din mesaj. Ea poate să înceapă cu expresii de felul „Crezi că...", „Să înţeleg că...", „Ceea ce propuneţi este că..." etc.

Stresul în situațiile critice (stresul traumatic şi posttraumatic)

Cap. 8

,,Într-o zi, pe când lucra în spatele cortului, chiar la intrarea peşterii, Robinson a fost surprins de un fenomen ieşit din comun. Pe neaşteptate, din tavanul peşterii şi de pe versantul abrupt lângă care se afla, a început să cadă pământ în cantităţi masive. Stâlpii de susţinere pe care îi postase în mijlocul peşterii trosneau şi scârţâiau îngrozitor. Deşi se simţea îndemnat să încerce să-şi salveze măcar unele unelte şi armamentul, frica de a nu fi prins sub dărâmături îl paraliza. A rămas ghemuit în locul unde se afla. Era răvăşit de disperare, nespus de abătut şi nu reuşea decât să repete mecanic un obişnuit „Doamne, fie-ţi milă de mine!". Furtuna înfricoşătoare a bântuit trei ore, timp în care mult încercatul nostru erou a rămas chircit, îngheţat de teroarea stihiilor dezlănţuite, cu mintea pierdută, neînstare să facă nici cel mai mic gest sau cea mai neînsemnată mişcare".

Definiţii și clasificare După trăirea unor experienţe şocante, apariţia unor emoţii intense, cum ar fi teama, nesiguranţa, anxietatea, mânia, disperarea etc, este normală şi este numită reacţie de stres traumatic. La fel de normal este ca aceste manifestări psiho-emoţionale să fie însoţite de diverse manifestări fizice: oboseală, iritabiIitate, dureri de cap, transpiraţii, tulburări gastrointestinale. De obicei, aceste emoţii se ameliorează şi se sting după câteva zile, însă uneori pot să persiste câteva săptămâni. Dacă simptomele şi tulburările comportamentale sunt de intensitate extremă, dacă persistă mai mult de o lună şi sunt însoţite de o scădere a randamentuluiîn muncă şiîn activităţile cotidiene sau de o suferinţă emoţională semnificativă, nu mai este vorba de o reacţie de stres traumatic (numită de unii şi tulburare acută de stres), ci de tulburarea de stres posttraumatic (TSPT). Aceasta din urmă este numită frecvent si sindrom de stres posttraumatic (SSPT).

Potrivit manualului american de diagnostic şi tratament al bolilor psihice (DSM IV), acest sindrom poate avea, la rândul lui, trei forme de manifestare: forma acută (cu durata mai mică de trei luni), forma cronică (cu durata egală sau mai mare de trei luni), forma cu debut tardiv, care se manifestă după un interval de cel puţin şase luni, aparent fără simptome. Semnificaţiile profunde ale tulburărilor de stres posttraumatic au fost analizate de psihiatrul american Jonathan Shay. În ce situaţii şi cât de frecvent apare TSPT? Tulburările de stres traumatic apar la persoane care au fost victime ale unui eveniment traumatizant care le-a pus în pericol viaţa sau integritatea fizică, respectiv la persoane care au fost martore la un astfel de eveniment şocant din punct de vedere emoţional.

+info

Prin eveniment traumatizant se înţelege un eveniment care pune în pericol viaţa şi care, de obicei, apare în mod neaşteptat. Câteva exemple de evenimente traumatizante ar fi: violenţele comise în timp de război sau actele de terorism; calamităţile naturale (cutremure, inundaţii, uragane etc); accidentele rutiere, aeriene, feroviare sau de altă natură, cu gravitate deosebită, soldate cu decesul unor persoane sau mutilări corporale şocante; agresiunile fizice, jafurile armate, răpirile, violurile la copii sau la adulţi; decesul neaşteptat al unui membru al familiei sau al unui prieten. Acest lucru depinde pe de o parte de factorii care ţin de evenimentul traumatizant (de exemplu: intensitatea şi durata traumei, caracterul direct sau indirect al traumei, adică dacă persoana a fost chiar victimă sau doar martor, de felul evenimentului traumatizant etc), iar pe de altă parte intervin şi unii factori de risc care ţin de personalitatea pacientului şi de istoricul său psihopatologic (de exemplu dacă a mai suferit traume majore în trecut).

+info

Trauma secundară O formă cu totul aparte de reacţie la stresul traumatic a fost observată la persoanele care vin în contact strâns cu pacienţii suferinzi de TSPT. Experţii sunt de părere că ascultarea unor experienţe terifiante poate să constituie un stres psihologic serios. Studiile efectuate pe asistenţii sociali cărora li s-au relatat multiple experienţe şocante pe parcursul şedinţelor de consiliere, pot să facă la rândul lor o tulburare de stres traumatic, numită tulburare de stres posttraumatic secundară. Trauma secundară poate să apară şi la membrii familiei persoanelor expuse la evenimente stresoare cu intensitate extremă.

Cum se manifestă TSPT şi cum evoluează? Persoanele cu TSPT pot prezenta patru categorii de simptome: 1. Retrăirea evenimentului. Evenimentul traumatizant revine în mod repetat şi nedorit în imaginaţie sub formă de secvenţe vizuale foarte vii în timpul zilei şi sub formă de coşmaruri în timpul somnului. Retrăirea este însoţită de regulă de reacţii fizice sau emoţionale de mare intensitate şi uneori are legătură cu anumiţi factori declanşatori, cum ar fi de exemplu persoane, sunete, locuri sau situaţii care evocă evenimentul traumatizant.2. Evitarea situaţiilor care evocă evenimentul. Pacientul încearcă să ocolească împrejurările, locurile, persoanele care pot să-i reamintească de evenimentul terifiant. Uneori, persoana cu tulburare de stres refuză să vorbească sau chiar să se gândească la cele întâmplate.

+info

3. Disocierea mentală şi tocirea afectivităţii. Pacientul intră într-o stare de aparentă detaşare a minţii, percepe realitatea înconjurătoare ca prin vis, iar din punct de vedere emoţional rezonează şters sau deloc la ceea ce se întâmplă în jur, se raportează cu răceală chiar şi la persoanele apropiate etc.Pacientul poate avea dificultăţi de concentrare şi uneori îşi pierde me-moria precisă asupra evenimentului traumatizant.4. Hiperexcitabilitate. Pacientul este foarte încordat, tresare la orice stimul mărunt, poate fi extrem de iritabil şi agitat, poate avea accese de furie şi o stare de continuă anxietate pronunţată care merge uneori până la atacuri de panică. Hiperexcitabilitatea îi afectează calitatea şi durata somnului, pacientul putând de multe ori să sufere de insomnie.somnului, pacientul putând de multe ori să sufere de insomnie. În cadrul TSPT pot să apară modificări psihoemoţionale: scăderea respectului de sine, disperarea, simţământul dureros al unei pierderi ireparabile, dificultăţi în menţinerea relaţiilor sociale etc.

+info

+info

Tulburarea de stres traumatic se poate complica cu alte manifestări psihice severe, cum ar fi: Depresia. Tulburarea depresivă majoră se manifestă printr-un sentiment accentuat de tristeţe sau goliciune interioară, diminuarea marcată a interesului sau plăcerii pentru toate sau aproape toate activităţile altădată agreate, sentimente de inutilitate sau de culpă excesivă sau inadecvată, gânduri suicidare care revin în mod repetat. Atacul de panică. Acesta constă dintr-o criză de teamă teribilă declanşată de întâlnirea cu o persoană care seamănă cu agresorul sau de o împrejurare care îi aduce aminte de circumstanţele care au dus la apariţia tulburării de stres. Dependenţă de alcool sau/şi droguri. Deseori persoanele cu SSPT pot să recurgă la alcool, medicamente sedative sau droguri pentru a scăpa de durerea sufletească, agravând starea bolii şi îngreunând tratamentul.

+info

+info

+info

+info

+info

Particularităţi ale TSPT la femei Studiile epidemiologice arată că, deşi femeile sunt expuse mai puţin frecvent la evenimente traumatizante decât bărbaţii, la femei probabilitatea de a face TSPT este de două ori mai mare decât la bărbaţi. Cele mai frecvente evenimente traumatizante trăite de femei sunt agresiunile sexuale, în special violul. Probabilitatea de apariţie a TSPT după agresiuni sexuale este mai mare decât în cazul multor altor evenimente traumatizante. Femeile necesită de obicei o perioadă mai lungă de recuperare şi au o probabilitate de patru ori mai mare de a face TSPT persistentă. În ceea ce priveşte tratamentul TSPT, femeile solicită şi acceptă mai uşor intervenţia terapeutică.

Cum se tratează tulburările de stres traumatic? Cele mai importante mijloace de tratament sunt consilierea psihoterapeutică, tratamentul medicamentos şi participarea la un grup de sprijin. Consiliere/psihoterapie. Dintre diferitele tipuri de psihoterapie aplicate în tulburările de stres traumatic, cea mai eficientă pare să fie terapia cognitiv-comportamentală. Alte tipuri de intervenţii psihoterapeutice practicate sunt: terapia de expunere, terapia de desensibilizare şi reprocesare şi altele. Tratament medicamentos. Se impune ca o necesitate imperativă atunci când simptomele sunt grave sau durează de mai mult timp, când bolnavul suferă concomitent şi de alte boli psihice, când pacientul are idei suicidare sau dacă psihoterapia singură n-a dat rezultatele aşteptate. Terapie de grup. Aceasta constă din participarea la şedinţele unui grup de sprijin în cadrul căruia, sub coordonarea unui specialist, pacienţii discută problemele specifice afecţiunii lor.

Ce poate face pacientul? 1. Cultivaţi relaţiile cu prietenii şi familia. Datorită faptului că evocarea evenimentului este resimţită dureros, mulţi oameni au tendinţa de a evita să discute despre trauma trăită şi interiorizează durerea. 2. Relaxaţi-vă de câte ori e nevoie. Există numeroase tehnici de relaxare, mai complicate sau mai simple: exerciţiile de respiraţie adâncă, masajul de relaxare, meditaţia, audiţia muzicală, lectura unei cărţi etc. 3. Evitaţi fumatul, consumul de alcool sau alte droguri stimulente. Efectul benefic al acestora este doar aparent, în realitate vor duce la agravarea bolii şi la apariţia dependenţei cu toate complicaţiile ei. Evitaţi sau cel puţin limitaţi consumul de cafea. 4. Faceţi exerciţiu fizic în fiecare zi. Efortul muscular ajută la relaxarea musculaturii, ameliorează starea de dispoziţie, are un efect general reconfortant şi contribuie la o mai bună stare de sănătate.

5. Odihniţi-vă cu regularitate. Încercaţi să dormiţi suficient în fiecare noapte. În medie, avem nevoie de 7-8 ore de somn. Somnul este important pentru regenerarea sistemului nervos şi vă ajută să faceţi faţă mai bine la orice solicitări. 6. Limitaţi cât mai mult vizionarea televizorului. Acest lucru este imperativ dacă programele de ştiri sau diverse filme vă tulbură sau vă declanşează amintirile dureroase. Vizionarea televizorului trebuie evitată înainte de culcare pentru a nu vă tulbura somnul. 7. Ţineţi un jurnal. Scrisul vă poate ajuta să vă limpeziţi gândurile, să vă eliberaţi de anumite simţăminte apăsătoare. Există cercetări care au arătat că exprimarea în scris a evenimentelor dureroase poate reduce stresul posttraumatic. 8. Implicaţi-vă în activităţi voluntare. Cercetările arată că munca voluntară în beneficiul altora ajută la constituirea unui grup social, măreşte încrederea şi stima de sine şi vă poate reda sensul existenţei.

+info

Când trebuie apelat la asistenţ de specialitate? După cum am văzut, o mare parte dintre cei care trec prin experienţe şocante reuşesc să facă faţă în mod salutar stresului întâmpinat. Din nefericire, se poate întâmpla ca unii să constate că tulburările declanşate de experienţa traumatizantă persistă şi devin greu de suportat. Dacă aţi trăit un eveniment cu impact stresor major şi constataţi că tulburările psihice şi fizice care au apărut vă împiedică să vă desfăşuraţi activitatea de zi cu zi, e indicat să vă adresaţi unui specialist. În cazul copiilor, necesitatea de a apela la ajutorul medicului este semnalată de izbucnirile frecvente de mânie, deteriorarea severă a rezultatelor şcolare, tendinţa marcată de a se izola şi de a se gândi la întâmplarea şocantă, anxietatea extremă precum şi alte manifestări afectiv-emoţionale intense.

Stresul ambiental (zgomotul, un stresor redutabil)

Cap. 8

+info

+info

,,Robinson reuşeşte să scape din captivitatea în care îl ţinea căpitanul piraţilor mauri din Sale. Navighează fără oprire în larg şi apoi spre sud, de-a lungul coastei de est a Africii, timp de cinci zile şi nopţi la rând. Rezerva de apă este însă pe terminate. Ancorează la gura unui râu şi, împreună cu tovarăşul său, tânărul maurXury, plănuiesc să înoate până la mal de îndată ce se întunecă.Lăsarea nopţii însă le rezervă o teribilă surpriză. Din umbrele adânci ale pădurii tropicale se aud răgete, urlete şi lătrături de fiare sălbatice atât de terifiante, încât fugarii literalmente încremenesc de groază. Incursiunea pentru procurarea de apă potabilă este abandonată. Rămân toată noaptea în ambarcaţiune încolţiţi de teamă. în ciuda oboselii, nu reuşesc să fure nici măcar câteva clipe de somn. Şi, ca şi când n-ar fi fost destul de înspăimântaţi, la un moment dat îşi dau seama, după intensitatea crescândă a zgomotelor, că una dintre sălbăticiuni se apropie înot spre barcă. Scrutează cu groază prin beznă, dar nu pot zări nimic. Răsuflarea dihaniei însă se aude tot mai aproape ca şi plescăitul tot mai zgomotos al apei. în ultimul moment, cei doi ridică ancora şi se îndreaptă în larg, scăpând de monstrul necunoscut".

+info

+info

+info

Poluare fonică în trecutul istoric Poluarea fonică nu este o noutate caracteristică exclusiv epocii moderne. Zgomotele i-au deranjat pe oameni cu mult timp înainte de inventarea utilajelor industriale sau a mijloacelor de transport motorizate, fiind un factor de stres încă din antichitate. De altfel, izvoarele istorice atestă că legislaţia romană prevedea reglementări cu privire la circulaţia trăsurilor cu roţi de fier care, prin zgomotul provocat la trecerea lor peste pietrele de pavaj, tulburau somnul cetăţenilor. De stresul şi iritarea produse de zgomot n-au fost scutiţi nici cei din Evul Mediu. Există documente care arată că în unele cetăţi medievale, călăritul şi deplasarea trăsurilor erau interzise în timpul nopţii. Poluarea sonoră din trecutul istoric este totuşi incomparabilă cu cea produsă în zilele noastre. Astăzi avem de-a face cu surse de zgomot mult mai numeroase şi de intensitate mai mare, în special în zonele urbane intens populate şi industrializate.

Ce este zgomotul şi cum se măsoară? Din punct de vedere fizic, atât sunetul, cât şi zgomotul sunt unde sonore. Sunetul muzical, vorbirea şi zgomotul se deosebesc prin frecvenţa undelor sonore, precum şi prin intensitatea şi complexitatea lor. Din punct de vedere subiectiv, orice sunet nedorit este resimţit ca zgomot. Frecvenţa sunetului reprezintă numărul de vibraţii pe unitatea de timp şi este exprimată în Hertzi (Hz). Urechea umană a unui tânăr sănătos percepe sunetele cu o frecvenţă cuprinsă între 20 şi 20 000 de Hz. Presiunea sonoră este o măsură a vibraţiilor transmise prin aer de zgomotul respectiv şi se exprimă în decibeli (dB) pe o scară logaritmică. Sensibilitatea la zgomote este mai mare în timpul nopţii, aşa încât o evaluare riguroasă presupune o corecţie care ţine cont şi de variaţiile zgomotului pe parcursul zilei.

+info

Principalele surse de zgomot ambiental Termenul de „zgomot ambiental" este sinonim cu alţi termeni cum ar fi „zgomotul comunitar", „zgomotul rezidenţial" sau „zgomotul casnic" şi reuneşte toate sursele de zgomot, cu excepţia celor industriale. Principalele surse de zgomot ambiental sunt traficul rutier şi feroviar, traficul aerian, construcţiile şi lucrările publice. După localizarea surselor, putem distinge două mari categorii de zgomot ambiental: zgomotele de exterior şi zgomotele de interior (care provin din spaţiile închise şi mai sunt numite şi zgomote casnice). Surse de zgomote de interior sunt: aparatura casnică/de birou, sistemele de ventilaţie, aparatele de aer condiţionat, sistemele de încălzire etc.

+info

+info

Afectarea auzului Zgomotul excesiv este un factor important care contribuie substanţial la instalarea şi agravarea deficienţei auditive. Deficienţa auditivă indusă de zgomot apare în special în urma expunerii la frecvenţe înalte, între 3000 şi 6000 Hz. Organul auditiv este cel mai vulnerabil la frecvenţele de 4000 Hz. Oricum, dacă expunerea zilnică este mult prelungită, iar presiunea sonoră creşte mult peste nivelul de siguranţă de 75dB(A), deficienţa poate să apară şi la frecvenţe de numai 2000 Hz. Pentru eliminarea riscurilor, urechea umană nu ar trebui să fie expusă la sunete mai puternice de 70dB(A) în medie, indiferent de vârstă. Deficienţa auditivă este deseori însoţită de zgomote parazitare de frecvenţă înaltă, numite în limbaj uzual „ţiuituri" în urechi. Simptomul este cunoscut între specialişti sub numele de tinitus.

Tulburările de somn Perturbarea somnului din timpul nopţii are, de asemenea, efecte tardive care se fac simţite a doua zi. Pe termen lung, privarea de somn duce la utilizarea mai frecventă a somniferelor şi la diverse modificări ale comportamentului. Pentru ca somnul să fie odihnitor, nivelul zgomotului de fond din interiorul locuinţei trebuie menţinut sub 30 dB. În ce priveşte zgomotele intermitente, se recomandă ca nivelul de presiune al acestora să nu depăşească limita de 45dB şi să nu se repete de mai mult de 10-15 ori pe noapte. Efecte asupra sănătăţii mentale şi comportamentului social Zgomotul din mediu nu este o cauză directă a bolilor mentale, dar poate fi un factor agravant sau declanşator al bolilor de acest fel.

+info

Efecte asupra performanţei Zgomotul are efecte interesante asupra performanţei şi motivaţiei. În timp ce poate să îmbunătăţească performanţele cognitive simple de scurtă durată, zgomotul scade performanţa de lungă durată ce necesită atenţie susţinută, îndeplinirea nesatisfăcătoare a anumitor sarcini este strâns legată de scăderea capacităţii de înţelegere a cuvintelor vorbite. Cercetările au arătat că elevii care locuiesc în preajma unor autostrăzi aglomerate sau în vecinătatea aeroporturilor au performanţe mai scăzute la citit şi rezolvarea problemelor şi par să aibă întârzieri în dezvoltarea vorbirii. Zgomotul de fond de la locul de muncă accentuează senzaţia de oboseală, alterează capacitatea de concentrare, deteriorează starea de dispoziţie şi compromite randamentul adulţilor.

Măsuri individuale pentru protejarea liniștii 1. Protejaţi-i pe membrii familiei, mai ales pe copiii mici, de zgomotul aspiratorului, mixerului, bormaşinei, maşinii de tuns iarba etc; 2. Nu aspiraţi, nu bateţi covoarele, nu folosiţi mixerul sau alte echipamente de uz casnic zgomotoase în orele de linişte. 3. La achiziţionarea aparatelor de uz casnic (de exemplu, frigider, congelator, aparat de aer condiţionat etc.) verificaţi nivelul de emisie de zgomot şi alegeţi oferta cea mai silenţioasă. 4. Cumpăraţi-le copiilor jucării silenţioase. 5. Procuraţi-vă căşti antifonice şi folosiţi-le în timpul activităţilor gospodăreşti zgomotoase (aspirat, tuns iarba etc). 6. În zilele libere, preferaţi vizitarea grădinii zoologice sau a unui muzeu, în locul parcurilor de distracţie sau teraselor şi restaurantelor cu muzică.

7. Dacă utilizaţi playere audio personale (MP3), verificaţi dacă dispozitivul pe care îl folosiţi poate fi setat la un nivel maxim al volumului ceva mai puţin ridicat sau, şi mai bine, reduceţi manual volumul sub pragul de 90 dB. 8. Fie că sunteţi în faţa televizorului, radioului, CD-playerului sau casetofonului, reglaţi volumul boxelor audio la un nivel sigur. 9. Dacă sunteţi nevoit să intraţi într-un local în care muzica are mulţi decibeli, alegeţi masa cea mai îndepărtată de sursa de „zgomot". 10. Când aşteptaţi într-o gară sau participaţi la un miting popular, nu staţionaţi în dreptul megafoanelor. 11. Nu purtaţi conversaţii importante pe marginea şoselelor intens circulate, în hala de lucru sau în plin şantier. 12. Dacă intenţionaţi să vă cumpăraţi un apartament sau o casă, consultaţi la primăria locală harta de zgomot a localităţii pentru a verifica nivelul de poluare sonoră al zonei în care este situat imobilul.

Strategii antistres (confruntarea eficientă cu factorii stresori)

Cap. 10

Strategii pentru contracararea stresului !!! Strategiile de contracarare a stresului reprezintă eforturile comportamentale şi psihologice prin care oamenii încearcă să evite, să reducă, să controleze sau să tolereze evenimentele stresante. Se deosebesc strategii de contracarare a stresului centrate pe rezolvarea problemelor şi strategii centrate pe emoţii. Cele centrate pe rezolvarea problemelor urmăresc să amelioreze situaţiile stresante. Cele centrate pe emoţii încearcă să modifice consecinţele emoţionale, psihice ale evenimentelor stresoare. În realitate, oamenii folosesc de cele mai multe ori ambele strategii, în diferite combinaţii. 0 altă clasificare împarte strategiile în: strategii active şi strategii de evitare.

Sub aspectul prevenirii, unii specialişti disting trei niveluri. Primul nivel este prevenirea primară, prin aceasta înţelegându-se evitarea expunerii la stresori. Al doilea este prevenirea secundară şi constă în acţiunile iniţiate după expunerea la situaţii sau factori stresori, în vederea limitării reacţiilor declanşate de stresori. Al treilea nivel este prevenirea terţiară şi constă în măsurile prin care se încearcă atenuarea reacţiilor declanşate de stresori. Harta strategiilor antistres În esenţă, abordarea eficientă a stresului include următoarele: • însuşirea noţiunilor de bază despre stres (vezi capitolele 2 şi 4) • Recunoaşterea stării de stres (vezi capitolul 3) • Identificarea şi evaluarea stresorilor (vezi capitolele 5-9) • Evaluarea propriei reacţii la stres (vezi continuarea acestui capitol) • Aplicarea strategiilor şi tehnicilor antistres adecvate (vezi continuarea acestui capitol şi capitolele 10-13).

+info

Evaluarea reacţiei spontane la stres Această etapă este esenţială pentru recunoaşterea unor reacţii greşite la stres sau a falselor soluţii. Cele mai populare „cârje chimice" pe care mulţi oameni se sprijină când sunt asaltaţi de stres sunt băuturile alcoolice, tutunul, cafeaua, băuturile cu cofeină, drogurile. Substanţele psihoactive,în special cele care creează dependenţă, nu numai că scad şansele de rezolvare reală a problemelor stresante, dar agravează situaţia, târând individul într-o mlaştină din care puţini mai au scăpare. Evitarea falselor soluţii Studiile efectuate de psihologii americani asupra persoanelor aflate în condiţii de stres arată că oamenii încearcă diverse metode de a face faţă la stres, dar nu toate sunt foarte adecvate, unele fiind chiar nesănătoase. De exemplu, două treimi dintre fumători recunosc că fumează mai mult când sunt stresaţi, de asemenea și consumatorii de băuturi alcoolice.

Alte refugii înşelătoare 0 altă reacţie neadecvată pe care o pot adopta unii oameni atunci când se confruntă cu stresul este fuga de realitate, încercarea de a evada din faţa problemelor care îi asaltează, de a se refugia într-o altă lume, care eclipsează grijile şi greutăţile întâmpinate. Există şi modalităţi mai subtile de evaziune. Din această gamă de false soluţii fac parte lectura bolnăvicioasă de ficţiuni ieftine, vizionarea compulsivă a televizorului, practicarea necontrolată a jocurilor electronice pe calculator sau alte activităţi cărora individul nu le poate rezista. Toate aceste false refugii şi probabil încă altele sunt, în esenţă, încercări de a evada din strânsoarea problemelor mai mici sau mai mari ale vieţii. În realitate, nici evadarea şi nici camuflarea nu rezolvă crizele vieţii, ci, dimpotrivă, le agravează şi duc la degradare şi ruină fizică, psihică şi morală.

+info

Strategii maladaptive Negarea sau refuzul de a accepta confruntarea cu situaţia stresantă poate duce la agravarea problemei şi la accentuarea sau complicarea simptomelor stresului (anxietate, frică, disperare, furie, depresie). Strategiile negativiste pot lua forma izolării sociale, a refuzului contactului sau comunicării cu alte persoane, lucru care îi privează pe subiecţi de sprijinul de care ar avea nevoie. Cercetările arată că aceste strategii disfuncţionale faţă de stres sunt asociate cu depresia şi par a fi mai frecvent întâlnite la persoanele care nu dispun de resurse fizice şi psihologice pentru a adopta o strategie activă de contracarare a stresului.

Câteva strategii utile în vederea managementului stresului sunt: 1. Organizarea timpului 2. Stabilirea priorităţilor şi obiectivelor cu: A. activităţi importante şi urgente, B. activităţi importante, dar neurgente şi C. activităţi care nu sunt nici importante şi nici urgenteNu toate schimbările pot fi prevăzute şi planificate. Există totuşi o serie de evenimente cu importanţă chiar majoră care depind de decizia noastră. 3. Planificarea schimbărilor si evenimentelor 4. Comunicarea eficientă 5. Reevaluarea şi răspunsul raţional Reevaluarea situaţiilor şi iniţierea conştientă a unui răspuns adecvat şi raţional la problemele vieţii este probabil cel mai decisiv aspect strategic al contracarării stresului.

Strategia restructurării cognitive Potrivit experimentele inovatoare ale profesorului Richard Lazarus, oamenii învaţă să simtă anumite emoţii şi să se comporte într-un anumit fel pe baza a ceea ce cred că se întâmplă, şi nu pe baza rezultatelor sau faptelor obiective. „Teama de primejdie este de o mie de ori mai înspăimântătoare decât primejdia însăşi, iar povara îngrijorării este cu mult mai rea decât nenorocirea pe care o aşteptăm." Strategia restructurării cognitive urmăreşte remedierea unor tipare nesănătoase de gândire cum ar fi generalizarea excesivă, filtrarea şi amplificarea gândurilor negative, autoblamarea, polarizarea, fatalismul, egocentrismul .

+info

+info

Meditaţia antistres Meditaţia este considerată un exerciţiu spiritual, religios sau pur şi simplu mintal, prin care individul urmăreşte atingerea unei stări spirituale mai înalte sau a unei stări de relaxare şi calm fizic şi psihic, prin concentrare, contemplaţie, reflecţie sau alte tehnici similare. Din punct de vedere psihologic, cele mai multe forme de meditaţie implică o stare de relaxare, concentrare, o stare de conştientă modificată, suspendarea proceselor logice ale gândirii şi o atitudine de autoobservare. Efectele meditației Cele mai importante efecte fiziologice menţionate în studii sunt: creşterea volumului de sânge pompat de inimă, scăderea frecvenţei bătăilor cardiace, relaxarea musculară, scăderea producţiei de dioxid de carbon în muşchi, scăderea fluxului de sânge la nivelul rinichilor şi ficatului, creşterea irigării cu sânge a creierului, scăderea receptivităţii la stimulii din mediul exterior.

+info

+info

Meditaţia are și efecte adverse Cele mai serioase efecte adverse observate au fost: anxietatea şi panica indusă de tehnica utilizată, creşterea paradoxală a stării de tensiune, scăderea motivaţiei de a trăi, durere, confuzie şi dezorientare, depresie, creşterea negativismului, senzaţia de izolare, pierderea contactului cu realitatea (halucinaţii, idei delirante, alte simptome psihotice). Au fost semnalate mai multe cazuri la practicanţi Qigong ca urmare a exerciţiilor efectuate. În Statele Unite, numărul mare de astfel de cazuri a condus la definirea unei boli distincte, cunoscute sub numele de „reacţie psihotică Qi-Gong. La obiecţiile ştiinţifice şi medicale se adaugă unele obiecţii de fond, în cazul persoanelor care realizează că anumite tehnici de meditaţie nu se armonizează cu propriile convingeri religioase.

+info

O astfel de reticenţă manifestă creştinii cu vederi conservatoare, biblice, care sesizează diferenţele dintre: - meditaţia orientală, care propune în general o golire a minţii de conţinutul ei obişnuit, însoţită de instalarea unor stări de conştiinţă nedefinite şi a unei atitudini pasive faţă de lumea exterioară, - meditaţia creştină, care pune un accent deosebit pe contemplarea unor realităţi şi valori bine definite şi încurajează implicarea activă în problemele lumii reale. Meditaţia cu conţinut definit, în timpul căreia omul îşi pune întrebări şi caută să desluşească semnificaţiile vieţii, este calea cea mai bună pentru descoperirea răspunsurilor şi sensului după care tânjeşte sufletul uman şi fără de care rămâne vulnerabil în faţa stresorilor şi angoasei existenţiale.

+info

+info

Majoritatea oamenilor cred că, aşa cum apare senzaţia de durere ca urmare a unei înţepături sau lovituri, tot aşa, frica, de exemplu, apare ca reacţie la vederea unui câine fioros sau a unui şarpe. În realitate, emoţiile sunt determinate de gândurile, de interpretarea pe care o dăm în forul nostru interior întâmplărilor pe care le trăim. 0 palmă, oricât de uşoară, primită de la un adult, ne înfurie, în timp ce o lovitură chiar dureroasă, primită de la un copilaş, ne va stârni râsul. Explicaţia constă în interpretarea diferită pe care o dăm aceluiaşi comportament. Un episod robinsonian ilustrativ în acest sens este momentul în care stăpânul şi slujitorul său abia scăpat din mâinile ucigaşilor scrutează plajă plină cu resturi de trupuri omeneşti, rămase în urma ospăţului canibalilor. La vederea aceleiaşi scene, Robinson este cuprins de scârbă şi oroare, în timp ce Vineri priveşte totul foarte liniştit.

Consolidarea imaginii de sine Imaginea de sine este imaginea mentală pe care o are individul despre el însuşi şi are multiple influenţe atât asupra nivelului de stres simţit în faţa provocărilor, cât şi asupra capacităţii de a reacţiona adecvat la provocări. Persoanele cu imagine de sine deficitară pot percepe realitatea mai ameninţătoare, mai stresantă decât este în realitate. Ele se aşteaptă să fie respinse de alţii, sunt mai nemulţumite de propriile realizări, sunt mai stresate atunci când trebuie să se manifeste în public, se simt ameninţate când au de-a face cu persoane pe care le consideră superioare, suportă mai greu criticile din partea altora. Pentru a avea o imagine de sine mai sănătoasă, psihologii consideră că trebuie să ne ajustăm aşteptările faţă de noi înşine la un nivel realist şi să ne corectăm percepţia despre noi înşine. Imaginea de sine este remodelată în permanenţă de gândurile pe care le cultivăm, de simţămintele pe care le nutrim şi de comportamentul nostru.

Rezolvarea conflictelor Conflictele apar atunci când două sau mai multe persoane consideră că au interese sau obiective incompatibile, respectiv au impresia că resursele la care aspiră sunt insuficiente. O clasificare răspândită identifică următoarele cinci tipuri de stiluri de rezolvare a conflictelor: Primul stil este cel cooperant. Acest stil de rezolvare a conflictelor se caracterizează prin efortul celor implicaţi pentru găsirea unei soluţii care să satisfacă interesele şi nevoile fiecărei părţi, în aşa fel încât acestea vor rămâne într-o relaţie bună în continuare. Al doilea stil este stilul competitiv. Persoana care are acest stil îşi pune interesele sale mai presus de ale celorlalţi implicaţi în conflict şi, de obicei, îşi impune sau încearcă să-şi impună prin forţă soluţia pe care o consideră convenabilă. Dezavantajul major al acestui stil de rezolvare a conflictelor este că se sacrifică bunele relaţii.

+info

Al treilea stil de rezolvare a conflictelor are ca esenţă compromisul. Persoanele care recurg la acest stil consideră că, pentru a-şi satisface o parte dintre interese, este normal să accepte şi anumite pierderi, consolându-se cu faptul că, decât să piardă totul, e mai bine să renunţe la ceva. Al patrulea stil este cel caracterizat prin acomodare. Persoanele care practică această modalitate de a soluţiona conflictele renunţă la propriile interese în favoarea altora. De obicei, aceste persoane ţin foarte mult la păstrarea bunelor relaţii, considerând că acestea sunt mai importante decât interesele puse în joc în conflictul respectiv. Al cincilea stil de rezolvare a conflictelor are ca esenţă evitarea. Persoanele caracterizate de acest stil aleg pur şi simplu să evite cu totul implicarea în dispută. Un şef poate să delege pe altcineva să participe la o şedinţă dificilă sau poate să accepte situaţia de fapt chiar dacă este greşită, nefăcând nimic pentru îndreptarea ei.

Stilul de viată antistres (aliaţi puternici împotriva stresului)

Cap. 11

Stilul de viată, un factor de bază în condiţi de stres Primul om de ştiinţă care şi-a adus contribuţia la fiziologia stresului a fost Claude Bernard. Una dintre descoperirile sale a fost faptul că ficatul are capacitatea de a sintetiza şi de a elibera glucoza în sânge, în diverse situaţii critice, în care nevoia de substanţe energetice creşte subit. Cu cât funcţiile organismului sunt menţinute într-o formă mai bună, cu atât ele se vor putea adapta mai prompt la stresorii cu care ne întâlnim. Cele mai importante componente ale unui stil de viaţă antistres sunt: activitatea fizică regulată, odihna suficientă prin somn, relaxare şi recreere, nutriţia echilibrată, hidratarea corespunzătoare şi oxigenarea adecvată a creierului printr-o respiraţie corectă. 0 metodă de apreciere a intensităţii efortului constă în „testul conversaţiei". Dacă în timpul efortului puteţi să vorbiţi fără dificultate, atunci se consideră că sunteţi în limitele unui exerciţiu fizic de intensitate moderată. Un efort prea intens nu vă va permite să vorbiţi decât cu greutate şi veţi resimţi acest lucru în mod neplăcut.

+info

Insomnia Orele de refacere a creierului pot fi afectate prin apariţia insomniei.Aceasta se poate manifesta prin reducerea duratei totale a somnului, instalarea cu dificultate a somnului, treziri repetate, precum şi prin trezirea matinală precoce. Mai întâi de toate, trebuie identificate sursele de stres şi soluţiile concrete pentru înlăturarea sau reducerea acestora. Pe lângă măsurile directe, specifice pentru contracararea stresului, se vor dovedi utile câteva măsuri de bun-simţ: respectarea unui program cât mai ordonat de culcare şi sculare, evitarea metodelor îndoielnice de inducere a somnului (de ex. alcoolul), folosirea raţională a somniferelor şi numai la indicaţia medicului, folosirea cu prudenţă a unor ceaiuri sedative (de ex. păducelul, valeriana, teiul etc), practicarea exerciţiului fizic regulat, evitarea servirii mesei la ore târzii, evitarea excitantelor de orice fel (cafea, filme incitante etc), program de seară liniştit.

+info

Masa în familie - un antidot împotriva stresului Un studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea Minnesota din Minneapolis au constatat că servirea meselor în cadrul familiei are un efect benefic asupra stării generale de sănătate şi asupra stilului de viaţă al adolescenţilor. Adolescenţii care iau masa împreună cu părinţii şi fraţii sau surorile folosesc mai rar tutunul, alcoolul şi marijuana şi au note mai bune la şcoală. Studiul a mai arătat ceva: cu cât frecvenţa meselor servite în familie este mai mare, cu atât adolescenţii respectivi suferă mai puţin de simptome depresive, iar ideile şi tentativele de suicid sunt mai rare. Psihologii şi sociologii consideră că hrănirea este şi un act care contribuie în mod hotărâtor la satisfacerea nevoilor de apartenenţă şi identitate.

+info

+info

Lorem ipsum dolor sit amet consectetuer

Alimentaţia echilibrată Alimentele de la baza piramidei se consumă în proporţia cea mai mare. Pe măsură ce urcăm spre vârful piramidei, cantitatea de alimente consumate din alimentele aflate pe diferitele paliere scade. - Cerealele integrale, pâinea integrală, pastele făinoase sunt situate la temelia piramidei şi sunt considerate alimente de bază, reprezentând ponderea cantitativă a raţiei alimentare. - Pe a doua treaptă a piramidei se plasează legumele şi fructele. Acestea trebuie consumate în cantitate mare datorită factorilor nutritivi pe care îi furnizează. - Al treilea nivel al piramidei cuprinde alimentele care asigură un aport substanţial de proteine (lapte şi produse lactate, ouă, carne - În sfârşit, la vârful piramidei, SE situează alimentele care se consumă în cantitate mică şi mai rar. Din această categorie fac parte: zahărul rafinat (şi în general dulciurile), sarea, uleiul.

+info

Principii generale pentru o alimentaţie sănătoasă Cea mai bună modalitate de asigurare a necesarului de factori nutritivi şi de energie este o dietă sănătoasă, variată, care respectă principiile general valabile pentru întreaga populaţie. Cele mai importante recomandări pentru o alimentaţie sănătoasă, acceptate de nutritionistii din întreaga lume, pot fi rezumate astfel: • Reduceţi cantitatea de grăsimi totale şi în special de grăsimi saturate şi de colesterol alimentar. • Limitaţi aportul caloric în aşa fel încât să păstraţi o greutate corporală optimă. • Creşteţi cantitatea de glucide complexe (cereale integrale) şi reduceţi aportul de glucide rafinate (zahăr rafinat). • Reduceţi cantitatea de sare folosită şi evitaţi condimentele iritante. • Evitaţi consumul de alcool.

Micul dejun, un antidot antistres O regulă de bun-simţ, confirmată de numeroase cercetări ştiinţifice, este aceea de a servi un mic dejun consistent.Pe de o parte, în condiţii de stres, există tendinţa de a neglija luarea micului dejun. Pe de altă parte, neluarea micului dejun subminează capacitatea individului de a răspunde adecvat la situaţiile stresante cu care se confruntă. Cercetătorii japonezi au observat că atât la femei, cât şi la bărbaţi, neluarea micului dejun este unul dintre principalii factori ai stilului de viaţă care sunt asociaţi cu o percepţie crescută a stresului şi cu simptomele depresive. Cercetătorii sud-coreeni merg până acolo, încât consideră neluarea micului dejun un factor de risc pentru suicid. În general, luarea regulată a micului dejun este asociată cu o performanţă intelectuală mai bună pe parcursul orelor care urmează.

Apa este indispensabilă Apa este constituentul de bază al celulelor, al spaţiului dintre celule, al sângelui şi limfei. Ea joacă un rol crucial în reglarea temperaturii corpului atât la omul sănătos, cât şi la cel bolnav. Deshidratarea constituie un factor de stres fizic extrem de serios pentru organism. Pierderea a mai mult de 10% din conţinutul hidric total al corpului se manifestă cu simptome şi tulburări grave şi constituie o situaţie cu pericol vital. În condiţii normale, organismul are nevoie de 1,5-2 litri de apă pe zi. Prin toate aceste efecte benefice, apa constituie un factor de protecţie al organismului faţă de urmările negative ale stresului excesiv.Prin toate aceste efecte benefice, apa constituie un factor de protecţie al organismului faţă de urmările negative ale stresului excesiv.

Apa este indispendabilă

Stresul existenţial (religia - stresor sau factor antistres?)

Cap. 12

Colac de salvare Atunci când au probleme, atunci când sunt ameninţaţi de primejdii, când sunt la ananghie şi nu văd nicio cale de ieşire sau când toate eforturile de scăpare au dat greş, oamenii apelează la ultima soluţie, divinitatea. Acest reflex de criză este magistral surprins în cartea psalmilor: „Cei ce se pogorâseră pe mare în corăbii şi făceau negoţ pe apele cele mari, aceia au văzut lucrările Domnului... furtuna, care a ridicat valurile mării. Se suiau spre ceruri, se pogorau în adânc; sufletul le era pierdut în fata primejdiei. Apucaţi de ameţeală, se clătinau ca un om beat şi zadarnică le era toată iscusinţa. Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul şi El i-a izbăvit din necazurile lor." Secolele n-au schimbat, în mod esenţial, felul în care oamenii reacţionează la confruntarea cu pericolele iminente.

O paletă largă de tehnici antistres Pe lista celor mai frecvent întâlnite modalităţi de contracarare religioasă a stresului se află: rugăciunea pentru linişte sufletească, rugăciunea pentru mai mult curaj şi putere morală, rugăciunea pentru a găsi soluţia la problemă, rugăciunea pentru iertarea păcatelor, citirea Bibliei, citirea altor scrieri sacre, căutarea unei soluţii în cărţile sfinte, participarea la slujbele religioase, spovedania, respectiv mărturisirea păcatelor, solicitarea binecuvântării lui Dumnezeu, solicitarea sprijinului altor credincioşi sau a preotului/pastorului, discutarea problemelor stresante cu alţi credincioşi sau cu preotul/pastorul, străduinţa de a evita/învinge anumite păcate sau slăbiciuni, încredinţarea problemelor în grija lui Dumnezeu, meditaţia la un text biblic, identificarea binecuvântărilor primite de la Dumnezeu, fapte de binefacere, donarea unor sume de bani pentru o cauză religioasă, implicarea în activităţile de la biserică, pelerinaj la o mănăstire sau un loc sfânt.

Religia - stresor sau factor de protecţie antistres? Unul dintre marii psihologi ai secolului XX, Freud, ateu declarat, a considerat că religia are un efect deplorabil asupra sănătăţii mentale. El incrimina printre altele influenţa nesănătoasă a simţământului vinovăţiei, element central al religiilor în general şiîn special al religiei creştine. Studiind experienţele religioase personale ale oamenilor, un alt reputat psiholog, americanul William James, a făcut distincţie între ceea ce el a numit „religiozitate sănătoasă" şi religiozitatea „bolnăvicioasă". Cercetările recente efectuate de psihologi confirmă faptul că îndoielile de natură religioasă sau simţământul eşecului religios, vinovăţia asociată faptelor lipsite de virtute şi teama de condamnare în focul iadului sunt contraproductive în ce priveşte rezolvarea problemelor datorate stresului.

Strategii religioase pozitive şi negative Cercetătorii au studiat o serie de strategii religioase de contracarare a stresului. În funcţie de efectele lor asupra adaptării lastres şi asupra stării de sănătate în general, au fost clasificate în două mari categorii: pozitive şi negative. Printre strategiile pozitive se numără: căutarea purificării spirituale, oferirea de sprijin spiritual pentru alte persoane, căutarea sprijinului spiritual la alte persoane, rezolvarea problemelor în parteneriat cu Dumnezeu, folosirea religiei ca o modalitate de evitare a factorului stresor, predarea controlului situaţiei lui Dumnezeu, redefinirea stresorului ca un act de bunăvoinţă a Divinităţii, căutarea unei legături mai puternice cu Dumnezeu şi menţinerea voită a normelor de comportament religios. Aceste strategii de contracarare religioasă a stresului au fost asociate cu o adaptare mai eficientă la provocările vieţii.

+info

Printre strategiile religioase negative se numără: nemulţumirea faţă de preoţi sau ceilalţi credincioşi din grupul religios, nemulţumirea faţă de Dumnezeu şi insatisfacţia în ce priveşte relaţia cu El, aruncarea vinei pentru stresor asupra Diavolului, aşteptarea pasivă a intervenţiei lui Dumnezeu pentru schimbarea situaţiei, redefinirea lui Dumnezeu ca fiind altfel decât atotputernic, identificarea stresorufui ca fiind o pedeapsă din partea Divinităţii, solicitarea unui miracol din partea lui Dumnezeu sau a unei intervenţii directe. Aceste strategii de contracarare religioasă a stresului au fost aso-ciate cu un nivel mai înalt de stres, cu o stare de sănătate mai proastă şi cu apariţia mai frecventă a sindromului de stres posttraumatic. Aspecte ale religiei care au relaţie pozitivă cu sănătatea mentală: sprijin social sporit atât din partea grupului religios, cât şi din partea lui Dumnezeu, un simţământ mai dezvoltat al sensului, scopului şi direcţiei vieţii, susţinerea valorilor morale.

LOREM IPSUM DOLOR SIT AMET

Răspunsul la marile întrebări Spiritul uman a căutat cu perseverenţă să afle răspunsul la marile întrebări existenţiale. Cine suntem? De unde venim? Încotro mergem? Marele fiziolog francez, Claude Bernard, notează în caietul său de însemnări personale: „Avem conştiinţa existenţei lui Dumnezeu, dar nu putem să-L determinăm... De altfel, totul tinde să mă facă să cred într-o inteligenţă superioară, dar nu pot să am dovada ei materială; aceasta rămâne sub formă de credinţă, de sentiment, şi totuşi de certitudine, şi aceasta mă face fericit. Cum să nu cred într-un Dumnezeu când posed cunoaşterea, iar această cunoaştere nu poate proveni din materie, căci materia nu se cunoaşte pe ea însăşi, fiindcă altminteri ar pune stăpânire pe ea însăşi." Dr. Frankl consideră că suferinţa este cea de-a treia cale, excepţională, care se adaugă uneori celorlalte două căi generale, munca şi dragostea, prin intermediul căreia omul poate să descopere sensul vieţii chiar şi în cele mai neprielnice împrejurări.

+info

Antidot pentru stresul egocentrismului Societatea de consum în care trăim accentuează tendinţele egocentrice ale omului şi stimulează dorinţa lui de a-şi urmări propriile interese şi propria realizare. De fapt, dr. Frankl consideră că această orientare spre sine nu numai că nu împlineşte nevoia vitală de sens a omului, ci este strâns legată de tendinţele depresive, agresive şi adictiveale tinerilor din societatea de astăzi, o adevărată „triadă nevrotică colectivă". Cu o astfel de arhitectură lăuntrică, în care totul este dirijat spre sine, în care toate au ca scop autosatisfacerea, omul pare condamnat la nemulţumire, frustrări şi goliciune interioară. Atunci când nu are o misiune de îndeplinit, un scop neegoist, sau când nu găseşte o altă fiinţă, afară de el însuşi, pe care să o iubească, omul se învârte în jurul propriului ax şi rămâne o fiinţă egocentrică, chinuită de vidul existenţial.

+info

Tehnici antistres (metode de contracarare a stresului)

Cap.13

Metode și tehnici antistres 1. Exercițiul fizic (aerobic, mersul pe jos, alergarea, mersul pe bicicletă, grădinăritul, exercițiul de forță/respirație/de relaxare musculară, masajul antistres, etc) 2. Muzicoterapia Muzicoterapia, sau meloterapia, constă în utilizarea efectelor muzicii asupra funcţiilor somatice şi psihice ale organismului uman în scop terapeutic şi este o ştiinţă în care se îmbină medicina, psihologia şi muzicologia. Ea poate fi aplicată individual sau în grup, în mod pasiv (sub formă de audiţie) sau în mod activ (cântatul cu vocea, interpretarea unor compoziţii cu instrumente muzicale). Alegerea repertoriului şi volumul la care se realizează audiţia sunt hotărâ-toare pentru obţinerea unor efecte benefice. Este un fapt bine cunoscut acela că unele genuri de muzică, de pildă „rock and roH"-ul, pot deveni stresori cu efecte devastatoare.

Unii muzicologi au încercat să alcătuiască o adevărată „farmacopee muzicală: - în stările depresive sunt recomandate audiţii din Beethoven (Oda bucuriei, Patetica, Romanţa în fa major), Debussy (Clar de lună), Chopin (Studiul în sol major), Schubert (Regele piticilor), Dvorjak (Carnavalul), - în neurastenie şi oboseală nervoasă, se sugerează: Bach (Preludiu şi Fuga în mi minor), Beethoven (Sonata lunii, Uvertura Egmont), Grieg (Dimineaţa). - în stările de agitaţie, sunt indicate piese cum ar fi: Chopin (mazurci, preludii) sau Strauss (valsuri). - pentru inducerea somnului se poate asculta Bach, (Variaţiunile Goldberg). - în anxietate sunt indicate piesele cu efect anxiolitic, construite pe principiul temei cu variaţiuni, având o ritmică pregnantă.

Restructurarea cognitivă - Primul pas al tehnicii de restructurare cognitivă este identificarea situaţiei stresante. - Al doilea pas foarte important este evidenţierea exactă a gândurilor care însoţesc situaţia respectivă. - Al treilea pas este să apreciem dacă gândurile respective sunt constructive şi ajută la depăşirea situaţiei stresante sau dacă, dimpotrivă, accentuează trăirile negative şi agravează situaţia. Dacă gândurile asociate situaţiei sunt distructive, pasul următor este de a le înlocui cu altele constructive. Uneori, pentru a evalua natura gândurilor asociate unui eveniment, sunt necesare câteva întrebări ajutătoare: Cât de adevărate sunt constatările mele? Ce dovezi obiective am că ceea ce gândesc despre cutare eveniment stresor este adevărat? Ideile mele despre situaţia cu care mă confrunt sunt în totalitate şi totdeauna valabile sau numai uneori şi doar parţial?

Stoparea gândurilor negative De multe ori, între gândurile negative şi stres se formează un cerc vicios. Pentru întreruperea acestui cerc vicios, este recomandată aplicarea tehnicii de stopare a gândurilor negative.Tehnica presupune trei paşi extrem de simpli. - Primul constă în conştientizarea clară a gândului negativ care induce starea de stres. - Pasul următor constă în imaginarea unui indicator de culoare roşie cu semnificaţia STOP şi în efortul de a vă spune în forul dumneavoastră interior cuvântul STOP, cu cea mai mare fermitate. - Al treilea pas constă în substituirea gândului negativ cu unul pozitiv, a imaginii mentale negative cu una pozitivă, plăcută. Claude Bernard spunea: „Nu putem împiedica o idee să ne treacă prin minte - este un mecanism fiziologic; dar putem sau nu să o oprim prin voinţa noastră, să aplicăm asupra ei judecata noastră. Tocmai aceasta constituie libertatea, care nu-i aparţine decât omului."

+info

+info

În lucrarea intitulată Minte, caracter şi personalitate, Ellen G. White, autoarea mai multor cărţi excepţionale de psihologie creştină, arată că „mintea nu trebuie lăsată să rătăcească la întâmplare, ci trebuie stăpânită" şi sugerează ca tehnică eficientă de disciplinare a gândurilor, recitarea în momentele dificile a unor pasaje sau chiar a unor capitole întregi din Biblie. Lectura de relaxare si lectura orientată Lecturarea unei cărţi cu un conţinut care să capteze atenţia, dar fără a tulbura mai mult starea sufletească, poate fi o strategie de reorientare a gândurilor din care mulţi să obţină beneficii în condiţiile expunerii la stres excesiv. De exemplu, atunci când conştientizaţi că sunteţi copleşit de nemulţumire, când simţiţi că sunteţi doborât de tendinţele pesimiste, o idee bună ar fi să deschideţi opera lui Daniel Defoe la capitolul IV pentru a reîmprospăta lecţia exemplară a lui Robinson Crusoe, despre cum se cultivă recunoştinţa şi optimismul.

+info

+info

+info

Dacă v-aţi dat seama că stresul din ultima vreme se datorează faptului că acordaţi prea mare importanţă valorilor materiale, un remediu excelent ar putea fi lecturarea cărţii Micul Prinţ de Antoine de Saint Exupery. Tezaurul cel mai bogat de lecturi este cartea Psalmilor. Câteva sugestii ar fi: Psalmii 3, 46, 71,91 - pentru încurajare în momentele când toţi par să ne fie împotrivă; Psalmii 23 sau 27 - pentru întărirea simţământului de siguranţă în faţa incertitudinilor vieţii; Psalmul 32 sau 51 - pentru refacerea după eşecuri şi frământări morale; Psalmii 34, 121 - pentru curaj şi atitudine pozitivă în faţa provocărilor vieţii; Psalmii 37, 73 - pentru recâştigarea seninătăţii pierdute din cauza nedreptăţilor sociale; Psalmul 139 - pentru cultivarea unei imagini pozitive de sine; Psalmii 136, 147, 148, 149, 150 - pentru cultivarea recunoştinţei şi mulţumirii.

+info

+info

Meditaţia structurată, reculegerea Meditaţia este un mijloc foarte popular de combatere a stresului.0 alternativă cu totul benefică este meditaţia structurată, care constă în analiza cât mai lucidă a unor situaţii, evenimente, perioade de viaţă întâmpinate pe diferite planuri ale existenţei personale: familie, profesie, sănătate fizică, echilibru mental, priorităţile şi obiectivele personale, relaţiile interpersonale (rudenii, prieteni, colegi, vecini etc). Obiectivul este constatarea aspectelor pozitive, pentru consolidarea şi dezvoltarea lor, dar şi recunoaşterea erorilor, slăbiciunilor sau eşecurilor în vederea reparării lor în măsura posibilităţilor. O formă de meditaţie, practicată de Robinson Crusoe şi de mulţi creştini, este meditaţia zilnică, de dimineaţă sau de seară. Perioada sărbătorilor de iarnă este un prilej de evaluare a planurilor şi realizărilor anului care este spre final şi, deopotrivă, pentru conturarea unor ţinte noi pentru anul care urmează.

+info

VS

THANKS!